Prietenii mei, bestialii, s-au topit de placere in ziua lui sase la puterea a treia. Au auzit repetandu-se la radio de dimineata ca e nasol si ca sa ne-asteptam la chestii naspa de tot, au vazut materiale ample la televizor, in care reporteri de geniu ai natiunii faceau reusite compilatii de idei pe marginea numarului bestiei. Raportarea, sugestiva altfel, la Apocalipsa se impletea duios, de obicei in aceleasi materiale de geniu, cu alte raportari, cum ar fi, de pilda, raportarile la ce se mai spune prin popor.
Am avut mari asteptari de la aceasta zi, care s-a dovedit a fi mai dezamagitoare decat orice alta zi din ultima vreme. Am incercat sa fac o criza de Apocalipsa. M-am straduit sa mi se faca rau, sa ma calce basculanta, sa dea o batranica in mine cu cartofi noi, m-am straduit sa ma-mpiedic pe strada, sa fac o criza de hipoglicemie, sa ma cert cu cineva, cu oricine, nu mai conta, doar rau sa fie. Mi-am dorit sa-mi pierd creierii pe carosabil, sa pot sa tai jugulara cuiva. Sa fac un rau. "Sa ucid cu sange rece/ In jurul meu ce se petrece" (un artist popular).
Treaba cea mai evidenta de care aveam sa-mi dau seama a fost aceea ca imaginatia omeneasca e mai in forma ca oricand si ca avea dreptate un parinte mentionat intr-o Filocalie, atunci cand spunea ca un lucru foarte de pret omului este sa renunte la propria-i imaginatie. Desi exercitiile de imaginatie sunt adesea utile, cel putin din perspectiva actului creator, cred ca cel mai folositor omului ar fi sa-si spele creierii de gandurile in plus, facand loc, astfel, lui Dumnezeu din el, pe nedrept inghesuit intr-un loc ingust al constiintei sale.
Nimic nu e mai ilar decat sa-ti imaginezi ca planul Lui se manifesta in niste cifre prost decriptate de om, in termenii si dupa criteriile lui, intotdeauna imperfecte. In aceeasi ordine de idei, nimic nu poate fi mai trist sa constati ca oameni care se de
