Preşedintele moldovean apreciază mai degrabă ideile lui Lenin decât valorile europene pe care România doreşte să i le insufle
Cristian Diaconescu, noul şef al diplomaţiei române, a ales să facă prima vizită oficială după preluarea funcţiei în două din statele vecine, respectiv cele cu care România are cele mai mari probleme: Republica Moldova şi Ucraina. Deplasarea se face la invitaţia autorităţilor moldovene şi ucrainene, potrivit unui comunicat MAE. „În prezent, avem probleme peste tot cu vecinii”, a declarat, înainte de plecare, ministrul Afacerilor Externe, referindu-se la Ucraina, Republica Moldova şi Serbia.
Ministrul nu a pomenit nimic despre aceste probleme, dar a indicat, în schimb, că unul dintre motivele vizitei sale la Chişinău este strângerea relaţiilor cu autorităţile moldovene în vederea apropierii Republicii Moldova de Uniunea Europeană. Chişinăul a părut însă şi de această dată la fel de reticent, ministrul de Externe moldovean declarând că ţara sa ar accepta „asistenţa” României, dar nu doreşte ca aceasta să îi fie şi „avocat”, deoarece Republica Moldova „nu a comis nicio abatere ca să solicite servicii de avocat”.
La rândul său, preşedintele moldovean pare mai puţin preocupat de valorile europene, în contextul în care, marţi, el i-a adus un omagiu public lui Lenin, la 85 de ani de la moartea acestuia. Lenin a fost un „lider şi organizator genial”, iar „ideile sale sunt încă de actualitate” şi pot fi folosite ca „foaie de parcurs pentru rezolvarea problemelor moderne”, a declarat Vladimir Voronin.
Problema consulatelor - tot în ceaţă
După întrevederile de ieri cu omologul moldovean, Andrei Stratan şi cu preşedintele Voronin, a reieşit că pe agenda discuţiilor s-a aflat şi problema consulatelor de la Cabul şi Bălţi (a căror aprobare a tot fost tărăgănată de Chişinău), dar şi problema vizelor. Potrivit ministrului d