Steaua dispută marţi meciul cu FC Basel, din etapa a treia a Grupei E Champions League. Partida se va juca pe Arena Naţională, începând cu ora 21.45, fiind televizată de TVR, DigiSport, DolceSport şi disponibilă LIVETEXT pe adevarul.ro.
Antrenorul lui FC Basel, Murat Yakin, a făcut deplasarea la Bucureşti alături de mama sa, Emine Yakin. În vârstă de 80 de ani, aceasta a declarat că îşi însoţeşte fiul la toate meciurile disputate în afara Elveţiei.
Basel păstrează şanse mari de a se califica în primăvara Champions League, având trei puncte, la egalitate cu Chelsea Londra. Pe de altă parte, Steaua va juca având determinarea de a acumula măcar un punct, în acest moment fiind trecut cifra „0“ în dreptul roş-albaştrilor.
Emine are o poveste de viaţă deosebită, după două mariaje nereuşite, care i-au adus, însă, opt copii. Sărăcia în care trăia familia Yakin a fost alungată de sportul rege, Hakan şi Murat practicând fotbalul. Astăzi, femeia a ajuns chiar să sfătuiască jucătorii de la Basel, fiind considerată o emblemă a clubului.