In faimoasa conferinta "Ce este metafizica?", Heidegger vorbeste despre angoasa ca stare afectiva privilegiata, care ne reveleaza nimicul: "nimicul care nimicniceste". Intr-o asemenea stare, pamantul iti fuge de sub picioare si totul iti apare ca fiind lipsit de sens. De regula, cei care trec prin aceasta experienta nu doresc sa o mai repete. Intrebati fiind ce anume li s-a intamplat, ei dau intotdeauna acelasi raspuns: "N-a fost nimic".
Heidegger insa ne invata ca revelatia nimicului nu este o experienta negativa. Dimpotriva, ea ne deschide catre noi insine, catre posibilitatea de a fi autentici. Angoasa ne aduce in fata propriei noastre libertati si ne invita sa ne alegem singuri destinul. Ea ne disloca din confortul alegerilor pe care ceilalti
le-au facut in locul nostru si ne someaza sa ne alegem noi pe noi insine in mod liber.
Am facut acest preambul metafizic pentru a ma referi de fapt la o problema de maxima actualitate: motiunea de cenzura a PSD. Nu-l cunosc personal pe Mircea Geoana, dar sunt mai mult decat convins ca sufera de atacuri de panica. Trecerea de la o extrema la alta, schimbarea discursului de azi pe maine, starea de agitatie pe care o transmite in aparitiile sale televizate sunt semne ca traverseaza o perioada de labilitate afectiva accentuata. Aceasta se intampla pentru ca lui Mircea Geoana si, sub el, partidului pe care il conduce, i-a fugit pamantul de sub picioare.
Mircea Geoana nu a fost intotdeauna asa. Ca ministru de externe, a parut o persoana calma, motivata si inteligenta, capabila sa gestioneze cu succes un domeniu extrem de dificil. Disconfortul sau afectiv a aparut in clipa in care a fost obligat sa candideze la alegerile pentru primaria generala a Capitalei. De atunci, Geoana nu a mai fost Geoana; de atunci, da numai in gropi; de atunci a luat aerul acela ridicol, de personaj din alt film, care i-a atras
