Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SIMONA CHIŢAN: Medeea şi cele zece porunci

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 7 iunie 2009 ·

În spectacolul din Italia, reprezentat la Sibiu în cadrul Festivalului de Teatru, actriţa acrobată Nicole Kehrberger a rostit cele zece porunci în limba română.

„Medeea, Medeea, Medeaaa ... Sono Medeeeaaa”, strigă actriţa Nicole Kehrberger, disperată, ca o nebună, dezlegată, prinsă în cursă sau rămasă fără suflu în patul din fier forjat, singurul element de scena goală, la fel cum este şi partenerul ei, Iason (Michele Andrei).

Spectacolul „Studio su Medea”, după Euripide, a adus miercuri seara pe scena Sălii Sindicatelor din Sibiu, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru, actorii Teatrului Stabile din Perugia (Italia), sub semnatura regizorului Antonio Latella.

Însemnele creştinismului

A doua oară invitat în România cu această montare, după ce a deschis, în toamna lui 2008, Festivalul Clasic de la Arad, regizorul Anton”io Latella recompune piesa lui Euripide, în trei acte – studii experiment: „Medeea şi Iason”, „Medeea şi fiii” şi „Medeea şi zeii”.

Nicole Kehrberger, una dintre cele mai expresive actriţe ale Italiei, a reuşit să impresioneze cu acest rol toată Europa, prin sensibilitatea şi forţa mişcărilor scenice, prin folosirea acrobatică a trupului într-un maraton de patru ore, cu o forţă intrinsecă care depăşeşte orice barieră lingvistică.

De altfel, în spectacol, se vorbeşte puţin, cu sunete şi ecouri prelungite din greacă, italiană, germană, chiar şi română. Rostirea celor zece porunci în limba română este cutremurătoare, la fel ca şi dangătul clopotelor care bat şi aduc semnele creştinismului peste tragedia lui Euripide.

Carnalitatea primară transfigurată

Spectacolul este de respiraţie continuă, de joacă (erotică) şi de durere (naşterea fiilor), într-o constantă de sărutări şi de îmbrăţişări, în interiorul şi în afara patului, de sus şi jos, de con

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului în perioada următoare

Ziua Constanta acum 2 ore
Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 9-13 mai 2024 Joi, 9 mai, - va face parte din soborul de arhierei care va oficia Sfânta Liturghie de hram la Catedrala episcopală „Învierea Domnului” şi „Sf. M. Mc. Gheorghe” din municipi

Directorul Institutului Balș, unde este internat Florin Piersic: Nu se discută acum despre o infecţie care să îi pună viaţa în pericol

HotNews acum 3 ore
​Adrian Marinescu, ​directorul medical al Institutului „Matei Balş”, spital în care este internat Florin Piersic, a declarat, miercuri, că nu se discută la acest moment despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol. Amintim că Florin

Ministerul Energiei: Preţurile facturilor la gaze şi electricitate, mai mici faţă de preţurile plafonate

Mediafax acum 3 ore
Preţurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% faţă de preţurile maximale plafonate, potrivit Ministerului Energiei. „Au fost emise primele facturi pe luna aprilie la gaze şi energie electric

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 58 minute
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum 8 ore
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

Activista pentru climă Greta Thunberg a fost amendată la ea acasă

Mediafax acum 36 minute
Thunberg şi alţi patru activişti au fost judecaţi după ce poliţia i-a îndepărtat cu forţa pe 12 şi 13 martie, în timpul unor proteste de tip „sit-down" împotriva efectelor schimbărilor climatice. Thunberg a fost amendată cu 6.000 de coroane suedeze

Primăria Capitalei, dată în judecată. Instituția, acuzată că a retrocedat abuziv 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR

Ziare.com acum 4 ore
Asociaţia Grupul de Iniţiativă Civică IOR-Titan a anunțat miercuri, 8 mai, că a dat în judecată Primăria Capitalei pentru a recupera 12 hectare de pădure urbană din Parcul IOR despre care afirmă că au fost retrocedate ”în mod abuziv” în mai 2005. ”A

Oligarhul ucrainean Igor Kolomoiski, investigat pentru comandarea unui asasinat / El a jucat un rol cheie în ascensiunea actualului preşedinte Volodimir Zelenski

G4Media acum 2 ore
Procuratura ucraineană a anunţat miercuri investigarea unui „faimos om de afaceri”, acuzat deja de alte delicte, pentru comandarea unei crime ce urma să fie comisă de un grup de asasini plătiţi, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres. Comunicatul

Ciolacu, despre datoria publică de peste 52%: De la guvernarea domnului Cîţu

Mediafax acum 4 ore
Nivelul mare al datoriei publice este cauzat de guvernarea Cîţu, afirmă premierul Marcel Ciolacu. El spune că „în decursul acestui an, datoria publică va scădea la 48-49%”.

Măsura PSD de plafonare dă rezultate, prețul gazelor s-a ieftinit cu 20% în ultima lună

Ziua News acum 2 ore
Luna aprilie a înregistrat o scădere record de 20% a pretului final la gaze. Conform sumelor facturate de cel mai mare producător de gaze din România, Engie, pentru luna aprilie prețul final a fost de 0,23 lei/kWh, cu 20% mai mici față de luna marti

Vremea

București
acum

17°
mie.

15°/19°
joi

12°/18°
vin.

10°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/17°
joi

10°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

9°/21°
Constanta
acum

13°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

8°/12°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

17°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/21°