Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ASTĂZI/ 20 de ani de când s-a rupt sârma ghimpată la graniţa de la Prut (GALERIE FOTO-VIDEO)

Publicat in Adevarul, joi 6 mai 2010 ·

La data 6 mai 1990, autorităţile române şi cele sovietice au permis libera circulaţie peste graniţă, pentru prima dată după 40 de ani. Circa 2 milioane de oameni au participat la "PODUL DE FLORI" . Azi - totul e uitare.

GALERIE FOTO AICI

În primele zile de la deschiderea „Podului de flori", frontiera româno-moldovenească a fost tranzitată de peste un milion de români de pe ambele maluri ale Prutului

Mai citeşte şi:

20 de ani de la primul Pod de Flori peste Prut

În data de 6 mai 1990, actuala Republica Moldova era încă parte integrantă a Uniunii Sovietice. Atunci Mihail Gorbaciov a fost cel care şi-a dat acordul pentru deschiderea graniţei dintre Republica Sovietică Socialistă Moldovenească şi România, între orele 13-19, interval în care nu a fost nevoie de paşapoarte sau de vize.

„Aveam 20 de ani pe atunci. Ţin minte şi acum că plângeam de fericire. În ziua aia mi-am cunoscut neamurile din România, de care auzisem doar de la părinţi", povesteşte Iurie Dănilă, cetăţean moldovean pe care l-am întâlnit astăzi în Vama Giurgiuleşti.

Dincolo de bucuria revederii, deschiderea graniţei a permis înflorirea micului trafic de frontieră.

„Vin aproape în fiecare zi în România. De pildă, acum, m-am întors de la Metro, că m-a trimis nevastă-mea să cumpăr pamperşi pentru aia mică", mai spune Darie.

Sunt şi basarabeni care lucrează în România.

„Trec zilnic graniţa, pentru că aici muncesc. Cred că deschiderea ei a însemnat un viitor bun. Mai ales pentru noi moldovenii, care am putut să ne reîntregim familiile, dar să ne şi croim un alt drum în viaţă", este de părere Nicolae Culeva, un alt cetăţean moldovean care traversa Prutul pe podul de la Girgiuleşti.

Pentru românii născuţi în 1990, deschiderea graniţelor nu a însemnat mare lucru.

„Habar nu aveam că astăz

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 48 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

HotNews acum 27 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian, citat de News.ro. Sadiq KhanFoto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază în

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 30 minute
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 5 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum 2 ore
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 35 minute
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°