Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dispreţ faţă de valoare

Publicat in Observator Cultural, vineri 22 iunie 2012 ·

Simt nevoia de a vorbi despre trecerea ICR de la Preşedinţie la Parlament fără să mai demontez argumentaţia nu şubredă, ci de-a dreptul dispreţuitoare cu inteligenţa populaţiei, a acestui act de „depolitizare“ care e, în spirit orwellian, act de curată epurare politică. Fiindcă îţi poţi băga degetele în ochi să iei drept simplă coincidenţă împrejurarea că Naşul datorează nişte bani unei organizaţii a Statului şi Finul devine şef peste organizaţia la care primul e dator exact în ziua scadenţei. Dar cînd coincidenţele se repetă, aşa, de cinci ori într-o săptămînă? Cu o viteză de nici nu mai ştii la ce furăciune să fii atent mai întîi? Aşa că despre altceva simt nevoia să vorbesc în legătură cu tema propusă. Şi anume, despre coşmanul orwellian în care ea mă aruncă, personal. În opt ani, ICR a devenit una dintre instituţiile care, conduse cu profesionalism, au introdus cultura României în contemporaneitate şi sincronism cu alte culturi ale Europei şi ale lumii care contează, scoţînd-o de sub brandul manelei, costumului cu arnice, al sărmăluţelor şi al ţîfnei parohiale, complexate şi resentimentare. Horia-Roman Patapievici s-a dovedit, surpriză, unul dintre acei ctitori de instituţii, rari peste tot, dar mai ales în România, unde ei sînt, în plus, animaţi de disperarea celui care ştie de la ce nivel îşi începe ctitoria, cît de puţin timp va avea la dispoziţie şi cît de mare e probabilitatea ca imediat ce pleacă sau e dat jos, toată munca lui să fie distrusă. Anul trecut am avut la AZIR o întîlnire cu conducerea ICR şi l-am întrebat pe dl Patapievici dacă au făcut ce trebuie pentru ca instituţia pe care au creat-o să continue să funcţioneze şi după plecarea lor. Nu l-am întrebat atunci cum este să fii un asemenea ctitor şi cînd mergi pe stradă să te oprească un trecător, iar după ce se încredinţează că tu eşti acela, să te scuipe. Nici nu m-am gîndit că aşa ceva e po

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 8 ani dată dispărută a fost găsită mortă în pădure. Polițiștii cred că a fost ucisă

HotNews acum 27 minute
O fetiță de 8 ani dată dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită moartă, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost ucisă. Masina de politieFoto: Adrian Ilincescu

Atenționare de călătorie în Franța. Grevă a controlorilor de trafic aerian

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul controlorilor de trafic aerian UNSA-ICNA din Republica Franceză a lansat un apel la grevă pentr

Israelul a bombardat Fâșia Gaza și Rafah a doua zi după ce Curtea Internațională de Justiție a ordonat încetarea ofensivei

Ziare.com acum 53 minute
Armata israeliană a bombardat, sâmbătă, 25 mai, Fâşia Gaza, inclusiv Rafah, a doua zi după ce Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) i-a ordonat să îşi suspende operaţiunile în acest sector, în contextul în care la Paris se depun eforturi pentru a

Prognoza meteo pentru sâmbătă, 25 mai 2024, la Constanța

Ziua Constanta acum 11 ore
Mâine, 25 mai 2024, la Constanța, temperaturile vor atinge aproximativ 19°C, cu un procentaj scăzut de precipitații de doar 0%. Umiditatea se va situa la 66%, iar vântul va sufla cu o viteză de 29 km/h. Cerul va fi predominant înnorat. În ciuda cond

Lloyd Austin se va întâlni cu omologul său chinez după tensiunile legate de Taiwan

News.ro acum 3 ore
Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, se va întâlni săptămâna viitoare cu omologul său chinez Dong Jun, a anunţat vineri, Pentagonul, în contextul în care Beijingul a întreprins manevre militare majore în jurul Taiwanulu Insula, a cărei suv

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 10 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Peste 300 de morţi, în urma unei alunecări de teren în Papua Noua Guinee

News.ro acum 3 ore
Peste 300 de persoane au murit după o alunecare de teren în satul Kaokalam, în nordul statului Papua Noua Guinee, a anunţat, sâmbătă, presa locală, citată de Reuters. Cotidianul Post Courier din Papua Noua Guinee l-a citat pe deputatul Aimos Akem, c

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 9 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 12 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 11 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Vremea

București
acum

21°
sâm.

16°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/20°
mar.

14°/21°
Iasi
acum

20°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
lun.

11°/19°
mar.

13°/21°
Constanta
acum

20°
sâm.

16°/20°
dum.

15°/18°
lun.

11°/16°
mar.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/23°
lun.

11°/21°
mar.

11°/20°
Timisoara
acum

18°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°