Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Incredibilul Revelion făcut aseară de 600 de olteni. Personalul a fugit de frică, unii invitaţi s-au apucat să-şi gătească singuri

Publicat in Gandul, marți 1 ianuarie 2013 ·

Aproximativ 600 de persoane care au petrecut Revelionul la Palatul RSR din Podari (Dolj) au făcut scandal, spărgând pahare şi farfurii, după ce ar fi primit la masă peşte stricat şi alune cu viermi. Mai mult, oamenii au chemat Poliţia, în timp ce personalul unităţii a fugit.

Restaurantul Palatului RSR aflat pe malul Jiului, în localitatea Podari, a organizat un revelion cu aproximativ 600 de persoane, iar în meniu erau trecute peşte, friptură de curcan, friptură de porc şi desert.

Oamenii susţin că în loc de mâncarea promisă ar fi primit doar peşte alterat şi alune cu viermi.

"Ne-au dat un peşte care mirosea urât, era stricat de ceva timp şi în rest nimic. Am făcut foamea. Ca antreuri ne-au pus nişte alune, iar eu am găsit un vierme uscat. Aşa ceva este incredibil, la un restaurant cu o reputaţie bună", a spus Mihaela Popescu, o femeie care a petrecut Revelionul la palat.

Când au vâzut că nu primesc meniul promis, oamenii au început să facă scandal, iar mulţi dintre ei au dat buzna în bucătărie şi au spart pahare şi farfurii. Unii chiar s-au apucat să gătească singuri.

De teama oamenilor, personalul localului a fugit din restaurant.

"Ne-am dus peste bucătari, iar una dintre femei a început să plângă şi ne-au spus că managerul a plecat şi nu s-a ocupat. Ne-a spus că dacă ne e foame să ne luăm noi de pe acolo ce vrem. Unii dintre meseni au luat prăjituri, alţii şi-au făcut singuri câte o friptură pe plită. Fiecare a luat ce a apucat de prin frigiderele lor", a spus un alt participant la Revelionul de la Palatul RSR.

Revoltaţi că au păcăliţi, mulţi dintre oameni, care au plătit 150 de lei de persoană, au sunat la Poliţie, iar la faţa locului a ajuns şi şeful Poliţiei Craiova, Popa Mauriciu.

"Am primit mai multe apeluri prin 112 de la mai mulţi oameni, participanţi la petrecerea de Revelion din restaurantul din Podari

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 28 minute
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum o ora
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Nouă candidați s-au înscris oficial în cursa pentru Primăria Capitalei. Cine sunt

Adevarul acum 2 ore
Nouă candidaţi au intrat în cursa electorală pentru Primăria Generală a Capitalei, la alegerile din 9 iunie, după ce Biroul Electoral al Municipiului București le-a admis dosarele. 

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Bebelușul de două luni, bătut cu bestialitate de mama cadru militar, se însănătoșește: „E o luptătoare!”

Adevarul acum 43 minute
Un incident revoltător s-a petrecut la jumătatea lunii aprilie. Un bebeluș de doar două luni a fost bătut cu sălbăticie de cea care i-a dat viață. Femeia, angajată la o unitate militară din Capitală, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Un clip viral cu Robert de Niro în care strigă la manifestanţi anti-Israel este, de fapt, o repetiție pentru un serial Netflix

HotNews acum 24 minute
O înregistrare video cu Robert de Niro strigând la demonstranţi a devenit virală pe internet și a fost interpretată pe reţelele de socializare ca fiind o manifestare a actorului american de susţinere a Israelului este, de fapt, o repetiţie pentru fi

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum o ora
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică România vor fi închise în 3, 6 și 7 mai 2024

Tribuna acum 48 minute
Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică Romania – DEER nu vor avea program de lucru cu publicul în datele de 03 și 06 mai 2024, zile nelucrătoare la nivel național, dar și în 07 mai, zi liberă pentru angajații companiei

Vremea

București
acum

18°
joi

12°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

23°
joi

9°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

23°
joi

12°/23°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°