Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salarii de peste 6.500 de euro in institutiile UE

Publicat in Ziarul Financiar, luni 24 septembrie 2007 ·

Din aceasta toamna, vor fi scoase la concurs pozitii de management in institutiile europene care se vor adresa numai romanilor, salariul pentru un post de head of unit depasind 6.500 de euro net lunar, a declarat Crista Filip, project manager la Euroconcu

Un head of unit este un sef de departament care poate coordona de la 7 la 40 de persoane in functie de domeniu (drept, economie administratie publica europeana, relatii externe, relatii publice sau comunicare). Filip a mai spus ca datele exacte la care posturile vor fi scoase la concurs se vor anunta cu maximum o luna inainte de competitia propriu-zisa.

Acestea sunt primele posturi de management din institutiile financiare europene destinate romanilor, a mai spus reprezentanta Euroconcurs.ro. In prezent, romanii de la Bruxelles lucreaza ca traducatori, interpreti, juristi sau lingvisti si majoritatea dintre acestia par la fel de bine integrati in institutiile UE ca si cetatenii celorlalte state membre, in opinia lui Philip Gaskell, trainer al principalului sindicat al angajatilor din institutiile UE, "Renouveau et Democratie". "Cred insa ca multi ar prefera sa aiba parte de vremea din Romania", spune trainerul, care tine si cursuri de pregatire pentru candidatii care vor sa se inscrie la competitiile UE.

Unul dintre angajatii de la Bruxelles este Raluca Olteanu, angajata ca interpret. Ea spune ca acolo conditiile de lucru si de plata sunt mult mai bune, in vreme ce in Romania se simte de multe ori ignorata sau lumea are impresia ca interpretii sunt niste masini automate de tradus.

"Acolo exista mult mai mult respect pentru interpreti in general si cei pentru care lucram inteleg care este rolul nostru si cum ii putem ajuta. Conditiile de lucru sunt negociate cu AIIC (International Association of Conference Interpreters), asociatia noastra profesionala. De aceea, de exemplu, daca in

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 15 minute
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Va proteja NATO cerul Ucrainei? Parlamentarii germani propun ca dronele rusești să fie doborâte de pe teritoriul României și al Poloniei

HotNews acum o ora
Importanți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca țările europene din cadrul NATO să apere spațiul aerian de deasupra vestului Ucrainei chiar de pe teritoriul Alianței Nord-Atlantice, a r

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum o ora
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

VIDEO Jerry Seinfeld, boicotat în semn de protest la ceremonia de absolvire de la Universitatea Duke

HotNews acum o ora
Zeci de studenţi au părăsit duminică ceremonia de absolvire a Universităţii Duke, iar unii au scandat "Palestina liberă" pentru a protesta faţă de invitatul evenimentului, nimeni altul decât comediantul Jerry Seinfeld, relatează Reuters. Jerry Seinf

Gabriela Firea, pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei, iar Nicuşor Dan se află pe poziţia 8, ca independent / Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR), pe locurile 2 şi 3, Diana Şoşoacă, pe 5, Piedone, pe 6

News.ro acum 15 minute
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea se va afla pe primul loc pe buletinul de vot la alegerile pentru Primăria Capitalei din 9 iunie, urmată de Sebastian Burduja (PNL) şi Mihai Enache (AUR). Nicuşor Dan, actualul primar, se află pe l

În ce stare l-au găsit Marcel Ciolacu și Alexandru Rafila pe Florin Piersic, în vizita pe care i-au făcut-o la spital

Ziare.com acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu şi ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, l-au vizitat, duminică, pe actorul Florin Piersic la Spitalul Foişor, unde acesta este internat. Marcel Ciolacu nu a făcut nicio declaraţie cu privire la această vizită. În schimb, m

Egiptul, anunț oficial privind plângerea împotriva Israelului pentru genocid la Curtea Internaţională de Justiţie depusă de Africa de Sud

Ziare.com acum 37 minute
Egiptul a anunţat oficial duminică, 12 mai, că va sprijini formal la Curtea Internaţională de Justiţie plângerea formulată de Africa de Sud împotriva Israelului pentru presupuse crime de genocid comise în războiul aflat în desfăşurare în Fâşia Gaza.

Mihai Leu, mesaj de pe patul de spital! Campionul la raliuri a fost transferat de urgență în București

Cancan acum 55 minute
În urmă cu 3 săptămâni, Mihai Leu a suferit o intervenție chirurgicală la un spital din Hunedoara. Ulterior, el a ajuns la Spitalul Fundeni din Capitală. Aici este monitorizat de medicul care l-a operat în urmă cu aproape 10 ani, atunci când a fost

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 5 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum o ora
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Vremea

București
acum

12°
dum.

12°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/18°
mie.

8°/18°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/16°
lun.

5°/15°
mar.

6°/15°
mie.

5°/16°
Constanta
acum

12°
dum.

12°/16°
lun.

11°/14°
mar.

9°/14°
mie.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

10°/15°
lun.

6°/17°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

18°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

11°/20°