PESTE TIMP • JURNALUL UNUI DRUM ÎN AUSTRIA CU BĂIATUL MEU
Nota autorului: Am marcat cu paranteze drepte paragrafele care mi-au fost cenzurate la apariţia cărţii. Am început deci, azi, 3 ianuarie 1979, cartea de fapte şi gânduri
15 ianuarie 1979 (n.r. – continuare)
Mănăstirea benedictină e depopulată şi ea şi văd patru femei care bolborosesc rugăciuni, îngenuncheate în faţa unui Dumnezeu care păzeşte deopotrivă spiritele şi vitrinele magazinelor luxoase.
Patru femei care se roagă inutil.
Dar asta mi se pare mie că se roagă inutil. Poate că pentru ele e folositor ceea ce fac.
Poate că ele ar considera perfect inutilă viaţa mea şi li s-ar părea abjectă bolboroseala poeziei mele.
Sus, ieşind din natură, încoronând natura, cetatea propriu-zisă Salzburg. Este – se spune – singura cetate neînvinsă, necucerită, de prin aceste locuri. Măreaţă şi rece. Măreaţă şi distantă. Un fel de lift poate transporta – şi face asta mai ales vara – vizitatorii sus, în cetatea neînvinsă.
Vai, veacul meu ciudat, şi demitizator, cum faci tu din cetăţile neînvinse obiective de turism profitabile?!
Încerc să evaluez posibilitatea de a urca a duşmanilor cetăţii către cetate. Cuvântul imposibil e mic. E de mirare chiar cum a putut fi construită această cetate. Cred că odată terminată cetatea, constructorii ei n-au mai avut puterea nici măcar s-o vadă gata, să urce, să înţeleagă ce-au făcut.
Şi ce-aş mai putea spune? Că-mi place Salzburgul? E ca şi când aş spune că-mi place Mozart. Şi ce dacă-mi place, şi ce dacă nu mi-ar plăcea? Să descriu Salzburgul? Forţa mea e că nu voi povesti această melodie. Forţa mea e că sper să petrec în bun-simţ câteva ore la Salzburg fără orgoliul de a relata altceva decât ce ni s-a întâmplat nouă acolo. Căci în oraşul-capitală a muzicii azi, în oraşu