Berbec
Atmosfera din cămin va fi mai calmă, mai relaxată în această perioadă. Proiectele pe care vi le-aţi făcut pentru timpul liber vor putea fi puse în practică, ceea ce vă va îmbunătăţi considerabil starea de spirit. Farmecul personal vă va da posibilitatea să vă bucuraţi de compania unor persoane de sex opus. Nu vă încredeţi însă în orice zâmbet amabil. La serviciu, apar discuţii între colegi, dar e mai bine să staţi deoparte.
Taur
Vă preocupă în mod special situaţia dumneavoastră materială, dar deocamdată nu este cazul să vă faceţi probleme în această direcţie. Este posibil să obţineţi unele câştiguri din colaborări sau activităţi de parteneriat care vă vor ajuta să vă menţineţi la un nivel rezonabil. La serviciu veţi avea de luat decizii sau de făcut faţă unei activităţi intelectuale.
Gemeni
În plan personal, sunt create condiţiile pentru a avea o reuşită. Eforturile pe care le-aţi făcut până acum vor fi apreciate de cei din jur. Situaţia financiară are şanse să se îmbunătăţească datorită unor câştiguri din colaborări sau activităţi de parteneriat. În cazul în care doriţi să faceţi un împrumut, şansa ar putea fi de partea dumneavoastră în această zi.
Rac
Din punct de vedere sentimental veţi fi cam nemulţumit în această zi, fără un motiv anume. Este posibil, de asemenea, ca planurile dumneavoastră pentru timpul liber să fie date peste cap de un eveniment oarecum neaşteptat. De fapt, veţi avea ocazia să vă faceţi remarcat în anturajul apropiat, aşa că nu are de ce să vă pară rău. Este posibil să vi se facă o propunere legată de o investiţie. Nu trebuie să daţi cu piciorul ocaziei care se iveşte.
Leu
Aveţi energie suficientă pentru a rezolva tot ce este trecut pe ordinea de zi, dar orice exces nu vă poate face bine. Este posibil să apară unele neînţelegeri în relaţia cu superiorii. Pe cât posibil,