Chiar din seara in care a luat prima pastila roz, Vasile B. n-a mai avut cosmaruri, ci numai vise placute.
Visul a inceput tot ca un cosmar, doar ca, in timp ce-si facea panicat bagajul pentru trenul acela pe care nu-l prindea niciodata, in odaie a intrat un inger care i-a spus ca nu e cazul sa se mai grabeasca, deoarece avea sa traiasca fix o mie de ani. "Asa s-a decis acolo, sus, a zis ingerul aratand cu degetul spre apartamentul domnului Tarnaveanu, de la etajul sase - deci, despacheteaza si pune-te neica pe trait. Un mileniu de acum inainte o sa fii tanar si o sa implinesti mereu treizeci de ani. Ai ceva de obiectat?" Pe Vasile B. l-a inundat un sentiment extrem de convenabil, de care nu credea ca o sa aiba vreodata parte. Sentimentul ca, in sfarsit, se facea si pentru el dreptate. De fericire, a dat drumul la televizor si s-a pus pe butonat.
Un cititor in vise ar explica graba cu care Vasile B. a deschis televizorul ca pe o defulare. Simtea nevoia sa vada pentru ultima oara in toata nimicnicia ei lumea careia nu-i mai apartinea. Certitudinea ca el era de acum altfel decat toti oamenii, ca fusese ales pentru un experiment divin, avand ca tema fericirea aproape vesnica ii dadea o stare confuza, de infinita mila, amestecata cu o trufie cumva si mai infinita. "Bietii oameni, nu stiu ce-i asteapta!", dar si "Sa-i ia dracuâ pe toti, eu am scapat!". Televizorul mergea fara sonor, insa faptul ca pe toate canalele se perindau aceleasi figuri de politicieni si vedete, ca si cand aveau de facut un anunt important catre tara, l-a nelinistit.
Ca era un alt tip de sperietura decat aceea pentru care lua pastilele roz sau ca, fiind in prima zi de tratament, era normal ca visul sa aiba paraziti, nu mai conta. "La toate astea - si-a zis Vasile B. ca orice om care isi da seama ca viseaza - o sa ma gandesc maine. Acum, ia sa vedem ce tampenii mai zic alesii nost
