Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Giganţii auto din Detroit reîncep lupta pentru supremaţie, dar Chrysler pare a fi pentru moment doar spectator

Publicat in Ziarul Financiar, luni 22 noiembrie 2010 ·

Sergio Marchionne, directorul executiv al Chrysler, trebuie să revitalizeze brandul American cât mai repede pentru că intenţionează să listeze compania anul viitor (foto: Reuters) Reîntoarcerea pe bursă a General Motors a reprezentat un nou început pentru cea mai mare companie auto, dar pentru a-şi menţine poziţia trebuie să facă faţă competiţiei dure făcute de Ford, singurul dintre cei trei giganţi auto care nu au luat bani de la stat. Chrysler însă nu poate emite pretenţia de a se bate de la egal la egal cu cei doi rivali.

Triada celor mai importanţi producători din industria auto a Statelor Unite s-ar putea transforma într-un duo după ce Ford şi General Motors au demarat în trombă de lângă Chrysler, scrie The New York Times.

Sergio Marchionne, noul CEO al Chrylser, promite că producătorul din Detroit va reveni pe culmile succesului după ce va depăşi dificultăţile asociate falimentului prin care a trecut anul trecut.

Investitorii se înghesuie să achiziţioneze o parte din acţiunile General Motors, care s-a listat din nou după falimentul de anul trecut, sau pe cele ale Ford, companie care s-a ţinut singură pe picioare în timpul recesiunii, în timp ce Chrylser rămâne la coada listei celor ce mizează pe industria auto. Vânzările Chrysler în Statele Unite se află la jumătatea celor de acum cinci ani, iar linia sa de produse întârzie să fie reînoită.

Totuşi, de curând compania a lansat la salonul auto de la Los Angeles SUV-ul Dodge Durango şi a anunţat că reprezentanţele sale vor începe să vândă modelul 500 al celor de la Fiat.

Chrysler nu are loc pe bursă încă

Analiştii din industria auto consideră că producătorul american nu este încă pregătit pentru listarea la bursă.

"Chrysler nu este pregătită. Are nevoie de o gamă mai mare de produse", spune David Whiston, analist la compania de investiţii Morningstar.

March

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Spitalul Foişor: Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. Este afebril, cooperant, se alimentează şi bea lichide singur

News.ro acum 23 minute
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. ”Este afebril, cooperant, se alimentează şi bea lichide singur”, anunţă

SUA vinde României rachete AIM-9X Sidewinder Block II, care vor dota avioanele F-16 Fighting Falcon. Cât costă noile arme

Ziare.com acum o ora
SUA aprobă vânzarea de rachete AIM-9X Sidewinder Block II către România. Achiziţia, anunțată vineri, 10 mai, va asigura înzestrarea aeronavelor multirol F-16 Fighting Falcon ale Forţelor Aeriene Române, iar suma totală a contractului este de ordinul

Incendiu la o hală din Ploiești, în zona Nuci, cu degajări masive de fum

G4Media acum 36 minute
Un incendiu a izbucnit, vineri, la o hală din Ploiești, în zona Nuci, cu degajări masive de fum. Va fi transmis mesaj RO-Alert pentru avertizarea locuitorilor din oraș. Potrivit primelor informații, ard reziduuri petroliere. Nu sunt raportate victim

De astăzi, 10 mai 2024, începe campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale

Ziua Constanta acum 2 ore
Campania electorală pentru alegerile europarlamentare şi alegerile locale începe vineri şi se va încheia pe data de 8 iunie, la ora 7,00. Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat că peste 18,96 milioane de cetăţeni cu drept de vot erau înscrişi î

Doi poliţişti din Paris au fost răniţi după ce un bărbat i-a împuşcat în interiorul secţiei de poliţie

News.ro acum o ora
Un bărbat a împuşcat şi a rănit doi agenţi de poliţie din Paris după ce a pus mâna pe una dintre armele poliţiştilor în timp ce era reţinut într-o secţie de poliţie, a declarat vineri şeful poliţiei din Paris, Laurent Nunez, confirmând informaţiile

Treburile casnice continuă să fie o sarcină preponderent feminină în Europa. România, Italia și Grecia – țările în care bărbații lasă casa exclusiv în sarcina femeilor

G4Media acum o ora
Poate că într-o zi diferențele salariale dintre bărbați și femei se vor reduce. Poate, cândva, mai multe femei vor ajunge în funcții de conducere. Dar cu greu se va schimba balanţa instituită de secole în cel mai puternic bastion al inegalității: vi

Fermierii vor primi subvenţia de 100 de euro începând din 15 mai

Radio Mures acum 40 minute
Plata subvenţiei de 100 de euro/hectar pentru sectorul vegetal pe cadrul de criză Ucraina, respectiv 100 euro/echivalent UVM pentru sectoarele suin şi avicol pentru capacitatea de producţie în condiţii minime de bunăstare, va demara în jurul datei d

Ritualuri de Izvorul Tămăduirii, pentru vindecarea bolilor. Semnificația sărbătorii și ce este interzis să facem azi

Adevarul acum o ora
Într-o zi însemnată din calendarul creștin ortodox, românii celebrează Izvorul Tămăduirii pe 10 mai, respectând tradițiile și obiceiurile străvechi. Sărbătoarea, notată cu cruce roșie în calendar, comemorează una dintre minunile atribuite Maicii Dom

Temperaturi ridicate, dar și ploi în cea mai mare parte a țării. Prognoza meteo până pe 10 iunie

Libertatea acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza meteo, valabilă în perioada 13 mai - 10 iunie 2024. Meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, dar și ploi în cea mai mare parte a țării.

Vladimir Putin l-a propus pe Mihail Mișustin pentru un nou mandat de premier al Rusiei

Libertatea acum 2 ore
Președintele rus Vladimir Putin a înaintat Dumei de Stat, camera inferioară a parlamentului rus, candidatura lui Mihail Mișustin pentru un nou mandat în fruntea guvernului rus, a anunțat președintele Dumei de Stat, Viaceslav Volodin, relatează Reute

Vremea

București
acum

18°
vin.

10°/20°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/16°
lun.

11°/20°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/19°
dum.

9°/18°
lun.

7°/17°
Constanta
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

12°/18°
dum.

12°/16°
lun.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

9°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/20°
lun.

9°/22°