Module metalice, construcții de beton sau renovarea unor foste cămine din zona Teleajen sunt soluțiile identificate de administrația locală din Ploiești pentru ca 370 de familii sărace din oraș să nu își petreacă iarna sub cerul liber.
Două cămine abandonate de la marginea orașului, în zona Teleajen, ar putea fi renovate de Primăria Ploiești pentru a prelua măcar o parte dintre cele 370 de familii, evacuate din case naționalizate sau cu venituri foarte mici și aflate pe lista de așteptare a unor locuințe sociale.
Printre variantele luate în calcul se numără și module metalice sau locuințe din beton care să fie amplasate pe un teren al municipalității, cel mai probabil un câmp de 2.000 de mp, identificat în zona de vest a Ploieștiului.
„Variante ar fi destule, încă nu ne-am decis asupra uneia dintre ele. Singura problemă este găsirea unei resurse de finanțare. Bugetul local este destul de redus, iar prioritățile sunt multe", a spus Raul Petrescu, viceprimarul Ploieștiului.
Două cămine din oraș, de pe străzile Rafinorilor și Cătinei, au devenit anii trecuți adăposturi pentru astfel de cazuri sociale. De când au fost date în folosință săracilor, acestea s-au transformat în adevărate focare de infecție.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!