Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mircea Geoană anunță pe Youtube că va lansa un nou partid | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 4 ianuarie 2012 ·

Senatorul Mircea Geoană anunţă că în câteva săptămâni va lansa o nouă “mişcare profesionistă cu oameni serioşi şi competenţi\". Într-o înregistrare postată astăzi pe YouTube, fostul preşedinte al Senatului susţine că va continua să se bată pentru ideile şi principiile sale, împărtăşite şi de alţi oamenii cu frică de Dumnezeu. Sursa: CODRIN PRISECARU

“Şi pentru cei care se întreabă ce am să fac în 2012 şi ce am să fac în anii care vin, am să vă dau un răspuns extrem de simplu şi de clar, am să continui să mă bat, am să continui să mă lupt pentru ideile, pentru principiile, valorile şi pentru oamenii care m-au votat şi sper că în continuare vor avea încredere în mine. (...) Pentru cei care doresc să ştie mai mult despre proiectul pe care am să-l propun vreau să anunţ acum la început de 2012 că voi lansa o mişcare profesionistă cu oameni serioşi şi competenţi, cu oamenii cu frică de Dumnezeu şi cu dorinţa de a face bine acestei ţări în următoarele câteva săptămâni şi sunt convins că această nouă mişcare sănătoasă bazată pe principii şi pe valori corecte şi puternice va reprezenta fermentul unei schimbări mai mari la nivelul întregului sistem politic românesc pentru că după 20 de ani este clar că aşa nu mai merge, că este nevoie de o schimbare mai profundă mai adevărată şi că acest lucru este obligaţia mea şi este obligaţia noastră de a înţelege că trebuie să mergem altfel mai departe", spune Mircea Geoană pe YouTube. MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Geoană anunță pe Youtube că va lansa un nou partid

În mesajul adresat românilor, el apreciază că “starea naţiunii este proastă astăzi" şi că este nevoie de o schimbare.

"Naţiunea are nevoie de schimbare, dar nu de orice schimbare, ci de o schimbare adevarată, durabilă şi fără compromisuri. Sper ca anul 2012 să vă aducă un pic de speranţă, de încredere, de mândrie şi sper ca anul viitor pe vremea aceasta

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 10 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 8 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 8 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum 7 ore
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 10 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum 8 ore
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°