Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SCENARIU DE GROAZĂ CU DEZNODĂMÂNT TRAGIC!

Publicat in Gazeta de Nord Vest, sâmbătă 12 octombrie 2013 ·

> Fetița Vivien Dragoș a fost găsită violată și strangulată vineri după-masă pe malul lacului Cubic. Ucigașul este concubinul sorei sale, aceștia au împreună doi copii și îl așteaptă pe al treilea. Mama e internată la psihiatrie ca urmare a șocului iar criminalul a fost dus în arest preventiv după ce le/a arătat polițiștilor unde a aruncat cadavrul fetiței. > Vivien Dragoș, fetița dată dispărută dumincă după ce nu a mai revenit acasă de la Biserică, a fost găsită fără suflare pe malul lacului Cubic. Polițiștii sătmăreni au fost duși la locul în care se afla trupul neînsuflețit al fetiței chiar de criminal care era concubinul sorei lui Vivien. Purtătorul de cuvânt de pe lângă Tribunalul Satu Mare, Gabriela Pop, a declarat că „inculpatul a fost reținut cu propunerea de arestare preventivă în sarcina acestuia reținându-se săvârşirea infracțiunii de viol şi omor calificat. Acesta riscă pedeapsa maximă de 25 de ani de închisoare.” > Criminalul, în vârstă de 23 de ani, și-a recunoscut fapta în fața polițiștilor cărora le-a povestit că a convins-o pe Vivien să meargă cu el la coliba pe care o avea amenajată pe malul lacului Cubic. Odată ajunși acolo, acesta a violat-o după care a ucis-o prin stragulare. Ca să ascundă fapta, criminalul a introdus cadavrul într-un sac pe care l-a aruncat mai apoi în lac. Pentru a nu fi suspectat, ucigașul a participat el însuși la căutările pe care voluntarii de la Asociaţia „Sfântul Acoperământ al Maicii Domnului” Satu Mare le-au întreprins încă de luni dimineața.

>Coordonatorul echipei, Daniel Someșanu, a declarat că încă de la început Ovidiu a fost principalul suspect în cercul celor care cunoșteau familia. „Era o persoană conflictuală, mereu se certa cu mama lui Vivien, care nu făcea altceva decât să încerce să își țină familia unită”, a spus Daniel Someșanul. > În urma șocului cauzat de moartea fetiței, mama a fost internat

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum o ora
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°