Crina Coco Popescu este prima alpinista din lume care termină circuitul Seven Volcanoes - cei mai înalți vulcani de pe cele șapte continente!
Alpinista braşoveancă, în vârstă de 16 ani, reprezentantă a Federației Române de Alpinism și Escaladă a încheiat luni, 24 ianuarie, circuitul Seven Volcanoes prin ascensiunea pe Mount Sidley - 4285 m - cel mai înalt vulcan al Antarcticii. Coco este totodată și prima alpinista din lume care a urcat pe Mount Sidley.
Coco Popescu a făcut parte din prima echipă de alpiniști care a urcat vreodată pe acest vulcan antarctic, alături de Alex Abramov, Mario Trimeri și Scott Woolams. „Eram conștienți că suntem prima echipă ce urca pe acest munte și acest lucru l-am simțit când am căutat prin încercări repetate ruta către vârf. Am parcurs toată creasta, urmărind altimetrul, să vedem care e cel mai înalt punct al ei. Am găsit două vârfuri apropiate ca înălțime - cele mai înalte. Pe creastă eram legați în coardă și, în mod firesc, am fi ajuns într-o anumita ordine pe varf. Așa că ne-am așteptat unii pe alții și am pus piciorul pe vârf toți în același timp, împărțind bucuria premierei", a declarat Coco la întoarcerea de pe vârf.
Crina Coco Popescu a participat în perioada 24 Decembrie 2010 - 26 Ianuarie 2011 la expediția internațională organizată de Seven Summits Club și condusă de alpinistul rus Alex Abramov, expediție care a avut punctul de pornire în Punta Arenas - Patagonia chiliană. Obiectivele alpinistei românce în cadru expediției au fost escaladarea celui mai înalt munte al continentului - Mount Vinson și a celui mai înalt vulcan - Mount Sidley.
Pe 4 ianuarie Crina COCO Popescu, alături de rușii Alex Abramov și Max Bogatyrev de la "7 Summits Club" și de italianul Mario Trimeri, atingea vârful lui Mt. Vinson, în Antarctica. Pentru COCO aceasta a reprezentat atingerea celui de-al șaselea vârf din circuitul