Pentru câţi dintre românii de azi mai are însemnătate „legenda” că unul din trei cetăţeni ai acestei ţări a turnat în comunism? Ocupaţi să supravieţuiască, nu mulţi îşi bat capul cu tarele lăsate de vechiul regim.

Nimeni nu mai dă o ceapă degerată pe legea deconspirării Securităţii sau pe cea a lustraţiei, mătrăşită cu program de parlamentari şi subţiată, până când iniţiatorul său, fostul deţinut politic Constantin Ticu Dumitrescu, a preferat să o abandoneze. Mai sănătoasă renunţarea decât fantoşa rezultată din tergiversările şi mutilările confecţionate de forul legislativ al regimului Iliescu

Să aibă gradul neîncrederii în semeni, aflat în România la cote alarmante (printre cele mai mari din Europa - arată statisticile), vreo legătură cu cele sus-menţionate? Corupţia, lipsa de şanse efective, de oportunităţi egale, lovitul meritocraţiei drept în moalele capului - maladie cu un istoric naţional de şaptezeci de ani -, promovarea prin concursuri aranjate şi prin linguşirea ridicată la rang de artă sau de modus vivendi sunt cauze uşor de decelat pentru neîncrederea care guvernează societatea noastră de azi. Şi, nu mai puţin, pentru lehamitea care îi împinge pe tineri să părăsească ţara.

Există o legătură naturală între suspiciunea care planează în relaţiile actuale şi alerta transmisă genetic din deceniile comuniste, de pe vremea când fiecare interlocutor putea fi un posibil scrib de note informative. Altfel, cum s-ar fi creat frica, ameninţarea şi nesiguranţa pe care Securitatea le infuza direct sau subliminal în fiecare dintre locuitorii României? Desigur, nomenclaturiştii, marii securişti, torţionarii au sfârşit bine mersi în paturile lor, în Parlament sau cu pumnii strânşi pe frâiele puterii, în actuala clasă a oligarhilor.

În ultimii douăzeci de ani, cercetătorii de la Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului au analizat vrafuri d