Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BNR emite o monedă aniversară din aur

Publicat in Bursa, luni 12 aprilie 2010 ·

Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 12 aprilie 2010, o monedă din aur dedicată aniversării a 160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, potrivit unui comunicat al BNR.

Moneda va avea valoare nominală de 500 lei, diametrul de 35 mm şi greutatea de 31,103 g.

Aversul prezintă, de sus în jos, stema României, suprapusă parţial peste valoarea nominală - 500 LEI; o carte deschisă, aşezată pe o cunună de lauri, pe paginile căreia se găsesc: portretul din 1869 al lui Mihai Eminescu - stânga şi câteva semnături ale poetului - dreapta; stema şi ansamblul carte-lauri sunt plasate peste un cerc dublu; la exterior, în partea inferioară, inscripţia în arc de cerc "ROMANIA".

Reversul prezintă, în centru, casa memorială de la Ipoteşti, în care a copilărit Eminescu şi portretul din 1885 al acestuia, înconjurate de un cerc dublu corespunzător celui de pe avers; la exterior, inscripţiile în arc de cerc: "MIHAI EMINESCU" - sus, "160 ANI DE LA NASTEREA POETULUI" - jos, "1850" - la stânga şi "2010" - la dreapta.

Monedele, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a tematicii emisiunii, redactate în limba română, engleză şi franceză.

Tirajul emisiunii este de 500 de exemplare. Preţul de vânzare este de 4.980,00 lei, exclusiv TVA.

C.P. Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 12 aprilie 2010, o monedă din aur dedicată aniversării a 160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, potrivit unui comunicat al BNR.

Moneda va avea valoare nominală de 500 lei, diametrul de 35 mm şi greutatea de 31,103 g.

Aversul prezintă, de sus în jos, stema României, suprapusă parţial peste valoarea nominală - 500 LEI; o carte deschisă, aşezată pe o cunună de lauri, pe paginile căreia se găsesc: portretul din 1869 al

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine este Ebrahim Raisi, preşedintele iranian al cărui elicopter s-a prăbuşit

Mediafax acum 17 minute
Preşedintele iranian de linie dură Ebrahim Raisi a fost văzut mult timp ca un protejat al liderului suprem al Iranului şi ca un potenţial succesor pentru poziţia sa în cadrul teocraţiei şiite din ţară. Vestea că elicopterul său a făcut duminică ceea

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 18 minute
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Scenarii pentru cazul în care preşedintele Iranului nu va supravieţui prăbuşirii elicopterului

Mediafax acum o ora
În cazul unui deces al preşedintelui iranian, constituţia iraniană prevede că primul vicepreşedinte - care este acum Mohammad Mokhber - va prelua funcţia de preşedinte, cu aprobarea liderului suprem. Potrivit ierarhiei politice iraniene, şeful statu

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 2 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Finlanda pregătește o lege pentru respingerea migranţilor la graniţa cu Rusia. Motivul pentru care este dispusă să încalce angajamentele internaţionale

Ziare.com acum o ora
Finlanda va propune săptămâna viitoare un proiect de lege care să le permită agenţilor de frontieră să blocheze solicitanţii de azil care încearcă să intre din Rusia, a declarat duminică, 19 mai, premierul. Este o decizie care ar putea determina Hel

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 2 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum 3 ore
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum 3 ore
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

Șase românce vor juca în calificările pentru Roland Garros 2024

HotNews acum o ora
Cel de-al doilea Grand Slam al anului debutează peste o săptămână la Paris, iar România are șase jucătoare pe tabloul calificărilor pentru Roland Garros. Gabriela RuseFoto: Simon Bruty / AP / Profimedia Ruse, Bara, Mitu, Bulgaru, Todoni și Dinu, în

Verstappen câştigă pentru a cincea oară în sezon, după ce l-a învins pe Norris la Imola

Mediafax acum o ora
Olandezul s-a impus anul acesta, după ce cursa de anul trecut de pe circuitul italian a fost anulată din cauza unor inundaţii puternice. „Nu mai aveam aderenţă. Alunecam foarte mult. L-am văzut pe Lando apropiindu-se. Ultimele 10 tururi au fost la p

Vremea

București
acum

19°
dum.

12°/24°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

14°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

24°
dum.

15°/24°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°