Ultimele repetiţii pentru parada de 1 Decembrie vor avea loc, joi şi vineri, pe terenul de instrucţie Ghencea şi la Arcul de Triumf.
La parada din acest an, peste 30 de aeronave vor survola şi aproximativ 2.000 de angajaţi ai MApN, MAI, SRI şi SPP vor defila sub Arcul de Triumf.
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a anunţat deja că în acest an, de Ziua Naţională, românii se vor bucura de cea mai fastuoasă paradă militară din ultimii 20 de ani.
"În acest an se împlinesc 95 de ani de la Marea Unire de la 1918 şi cred că un eveniment de o asemenea importanţă trebuie sărbătorit cum se cuvine. De aceea, în colaborare cu celelalte structuri ale statului — MAI, SRI, SPP şi toate celelalte instituţii care cooperează în vederea realizării acestui eveniment — vom realiza cea mai mare paradă militară de după '90", declara, recent, pentru AGERPRES, ministrul Apărării, Mircea Duşa.
Acesta a adresat invitaţia de a participa la parada militară de la Bucureşti şi unor subunităţi ale armatelor statelor membre NATO sau din Uniunea Europeană.
"Ca o noutate, la parada militară din acest an vor fi invitate şi subunităţi din armatele statelor prietene din NATO, din Uniunea Europeană. Din câte ştiu, deja au confirmat participarea subunităţi din armata Statelor Unite, armata Poloniei, Turciei şi Franţei. Şi ei vor defila (n.r — alături de militarii români). De asemenea, vom avea şi tehnică militară de la Forţele Terestre şi Forţele Aeriene", a mai precizat Duşa.
Ambasada Franţei la Bucureşti a informat că 30 de militari francezi din regimentul 1 artilerie vor defila la Bucureşti, alături de forţele armate române, sub comanda şefului lor, locotenent-colonel Raphaël Bernard.
"Pentru prima dată în istoria prieteniei franco-române, Armata franceză va avea onoarea să participe activ la festivităţile de sărbătorire a Zilei naţionale a României, la data de 1 de