Aflat în atenţia magistraţilor, fostul director economic de la CE Turceni, Ionel Manţog, a atacat sentinţa dată de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul „Strămutaţilor de lux”. Acum, acestuia nu i-a mai rămas decât să aştepte hotărârea instanţei, pentru a studia motivele prin care judecătorii au menţinut condamnarea, la un an şi opt luni închisoare cu suspendare.
În dosarul „Strămutaţilor de lux”, în ceea ce-l priveşte pe inculpatul Ionel Manţog, magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au menţinut condamnarea de un an și opt luni închisoare cu suspendare şi-au mai adăugat încă două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură pentru faptele considerate a fi săvârşite în 2004 și 2006. Manțog și-a susținut în permanență nevinovăția iar după pronunțarea sentinţei, acesta a declarat: „Am declarat recurs chiar de a doua zi, de când am primit decizia instanţei. Acum aştept motivarea hotărârii, pentru a putea să motivez recursul în funcţie de ce scrie în hotărâre”, a declarat în acest sens fostul director economic, Ionel Manţog. În ceea ce-l priveşte pe inculpatul Ion Vulpe şi în cazul acestuia, instanţa Curţii de Apel Alba-Iulia a menţinut condamnarea de un an şi opt luni închisoare cu suspendare.
Manţog: „Sunt nevinovat”
În 23 martie 2006, Departamentul Național Anticorupție a dispus începerea urmăririi penale împotriva fostului secretar de stat din Ministerul Economiei Ionel Mantog, sub acuzaţia că a folosit informaţii ce nu sunt destinate publicităţii „în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite”. Procurorii DNA au descoperit că „în perioada 2001-2002, Ionel Manţog, pe atunci director al Direcţiei de Resurse Umane, Legislație, Restructurare şi Privatizare din cadrul Companiei Naționale a Lignitului Oltenia (CNLO), împreună cu şeful său, au cumpărat la preţuri modice, direct sau prin interpuşi, case și