Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drumul românului de la fasole la sushi sau altfel despre gusturile Japoniei

Publicat in Jurnalul, duminică 22 aprilie 2012 ·

N-ai nevoie de dicţionar japonez-român şi nici nu trebuie să te îmbraci în kimono ca să ştii cum se mănâncă sushi. "Cu beţişoarele?” - întrebi sfios, trecând prin uşa tot timpul deschisă la stradă a restaurantului Itadaki Sushi (în traducere: "Poftă bună!”). "Cu beţişoarele, dacă vreţi”, ţi se răspunde. Arta aceasta nu e greu de învăţat. Un beţişor stă mereu fix, iar celălalt munceşte pentru el: aşa, duci la gură tot ce "creşte”-n farfurie. La nevoie, chiar şi supa! Şi pentru că nu puteţi deveni, imediat, experţi e clar că procedura trebuie repetată de mai multe ori.

La Itadaki, lecţia de mâncat cu beţişoare nu costă în plus faţă de meniu. Dar, evident, cel mai important e, dacă nu vă supăraţi, să-nţelegi, mai întâi, "ce ai între beţişoare”. Asa mi-a spus Mircea, omul zâmbitor, născut în Zodia Peştilor. Da, aţi ghicit, acesta era răspunsul: "Trebuie să ai peşte proaspăt”. "Proaspăt bine de tot”, l-ar completa Dan, Săgetătorul. Ambii fac un cuplu de milioane când e vorba să pună mâncare japoneză pe mesele celui mai nou restaurant cu numai şase locuri (plus patru la bar), deschis în târgul lui Bucur. Cum au început? L-au văzut, probabil, la televizor, pe profesorul Mencinicopschi şi au decis, într-o zi, să le facă oamenilor mâncare sănătoasă. "Celula vie din ocean”, cum le place să spună, adică peştele, creveţii, caracatiţele, tonul (supranumit "friptura mării”) şi somonul sunt artiştii zilei. Spectacolul lor din farfurie chiar merită o cronică.

Ce m-a făcut să spun: "Waw!?”

Băieţii ăştia plini de viaţă de la Itadaki au o echipă de bucătari fără frontiere. Au şi călătorit mult prin Asia, dar, când e vorba să aşeze peştele în "ikebana”, inspiraţia lor zburdă nestânjenit. Aşa se face că, într-un asemenea restaurant de buzunar (unii i-ar spune bistro, pentru că poţi mânca repede şi bine în pauza de prânz), afli atât meniurile japoneze dintr

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a avansat în Harkov și a cucerit alte patru localități din regiunea ucraineană

Ziare.com acum 40 minute
Armata ucraineană a recunoscut luni, 13 mai, „succese tactice” ale Rusiei în regiunea Harkov (nord-est), unde Moscova a afirmat că a cucerit alte patru localităţi din apropierea frontierei în cadrul ofensivei sale lansate vineri, care a dus la evacu

500.000 de elevi încep azi evaluarea naţională pentru clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a

Mediafax acum 52 minute
Sesiunea de evaluări naţionale la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a în anul şcolar 2023 - 2024 care este programată în perioada 13 - 29 mai se adresează unui număr de peste 500.000 de elevi (cumulat). Evaluarea competenţelor fundamentale la

Pfizer şi AstraZeneca anunţă noi investiţii în Franţa, de aproape 1 miliard de dolari

News.ro acum o ora
Companiile de top în domeniul sănătăţii Pfizer şi AstraZeneca au anunţat duminică noi investiţii în Franţa, în valoare totală de aproape 1 miliard de dolari, înainte de începerea summitului anual de afaceri ”Alege Franţa” din acest an, transmite Reu

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 9 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

Preşedinta Macedoniei de Nord a refuzat să pronunţe la depunerea jurământului noul nume al ţării sale

HotNews acum 2 ore
Skopje a ajuns la un acord "istoric" cu Grecia în 2018, acceptând să adauge termenul geografic "Nord" la numele ţării pentru a pune capăt unei îndelungate dispute cu ţara vecină. Gordana Siljanovska-Davkova, prima femeie preşedinte al Macedoniei de

Premierul Marcel Ciolacu spune că Ministrul Apărării are reţineri mari să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei

Adevarul acum 22 minute
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, are reţineri mari ca România să dea un sistem de apărare Patriot Ucrainei, menţionând că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis pe această temă şi că decizia va fi luată

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 11 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Danielle Collins, adversara Irinei Begu în optimi la Roma

News.ro acum 9 ore
Jucătoarea americană Danielle Collins, locul 15 WTA şi cap de serie 13, s-a calificat, duminică seară, în optimile de finală ale turneului de la Roma, fază în care o va întâlni pe Irina Begu. Collins a învins-o în 16-imi pe sportiva franceză Carolin

Marcel Ciolacu, despre Mircea Geoană: Am crezut că se ocupă cu RĂZBOAIELE, nu cu lansări de cărți

Gandul acum 9 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat duminică seara la Antena 3 că Mircea Geoană, aflat în poziția de secretar general adjunct al NATO, ar fi trebuit să se ocupe de războaiele aflate în derulare, nu de lansări de cărți. Avem două conflicte,

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 10 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Vremea

București
acum

10°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

7°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

7°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°