Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru persoane care au obţinut credite bancare fraudulos au fost condamnate defintiv la închisoare

Publicat in Adevarul, joi 15 noiembrie 2012 ·

Ion şi Carmen Bălaşea, Hermon Dinu, toţi din Craiova, şi Nicolae Idiţa, din localitatea Bulzeşti, au fost condamnaţi la pedepse cu închisoarea între patru şi şapte ani şi jumătate. Sentinţa dată este definitivă.

Cei patru au pus la cale un plan bine stabilit şi au reuşit să convingă 24 de persoane cu ajutorul cărora au obţinut credite cu documente falsificate de la mai multe bănci în valoare de 970.000 de lei. Ion şi Carmen Bălaşea, Hermon Dinu şi Nicolae Idiţa, căutau oameni care nu îndeplineau condiţiile pentru a lua un credit, însă în schimbul unui comision obţineau în numele acestora credite.

Titularul creditului primea comision de 30%, iar restul banilor ajungeau la Ion şi Carmen Bălaşea, Hermon Dinu şi Nicolae Idiţa. În anul 2008, procurorii DIICOT i-au trimis în judecată pentru săvîrşirea infracţiunii de înşelăciune până la fals în înscrisuri sub semnătură privată sau fals material în înscrisuri oficiale.Alături de cei patru au mai fost trimişi în judecată şi cei 24 de clienţi care au fost de acord să intre în afacere.

Ion şi Carmen Bălaşa a fost condamnaţi la câte şapte ani de închisoare cu executare, Nicolae Idiţa la cinci ani de închisoare, iar Hermon Dinu a primit patru ani de închisoare. 14 dintre cei care i-au ajutat pe membrii grupului infracţional să obţină fraudulos credite bancare au primit câte un an şi nouă luni de închisoare cu suspendare, iar ultimii zeze au primit câte doi ani de închisoare cu suspendare.

Instanţa a mai decis ca membrii grupului infracţional să achite băncilor creditele contractate, plus dobânzile, dobânzile de întârziere şi comisioanele restante.

Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie a decis pe data de 8 noiembrie să le menţine inculpaţilor pedepsele date de prima instanţă. Sentinţa dată este definitivă.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum o ora
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Coloane de maşini de kilometri pe principalele străzi din Ruse care duc spre graniţă / Sute de români se întorc acasă după vacanţa de Paşte

HotNews acum 45 minute
Coloane de autovehicule care se întind pe câţiva kilometri s-au format pe principalele arterele rutiere din oraşul bulgăresc Ruse, situat la graniţa cu România. Sute de maşini înmatriculate în România se întorc în ţară, după ce turiştii români şi-au

ANM - Vremea se va răci în majoritatea regiunilor din România, în zilele care urmează, însă temperaturile vor urca la 28 de grade, după 15 mai

News.ro acum 3 ore
Meteorologii anunţă că vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile. Cu toate acestea, de la mijlocul săptămânii viitoare, maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei pentru în intervalul 6 - 19 mai. P

Nicio surpriză: CFR Călători prognozează pierderi de peste 1 mld. de lei în acest an, în creştere cu 464% faţă de 2023

Ziarul Financiar acum 57 minute
Operatorul de stat de transport feroviar de călători estimează pentru anul 2024 pierderi de 1,026 miliarde de lei, cu 464% mai mari decât cele raportate la 31 decembrie 2023, acestea fiind determinate în principal de scăderea cu aproape 30% a compen

Macron şi von der Leyen îl presează pe Xi al Chinei cu privire la comerţ în discuţiile de la Paris

Mediafax acum 2 ore
Xi s-a aflat în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani, într-o perioadă de tensiuni comerciale tot mai mari care includ investigarea de către Uniunea Europeană a industriilor chinezeşti, cum ar fi exporturile de vehicule electrice, în timp ce

SuperLiga: Poli Iași, victorie uriașă în lupta pentru evitarea retrogradării

HotNews acum o ora
​Poli Iaşi a obținut trei puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării, echipa antrenată de Tony da Silva impunându-se în fața formației FC Hermannstadt, scor 1-0, în etapa a opta din play-out-ul SuperLigii. Jucatorii echipei Poli IasiFoto:

Armata israeliană bombardează estul oraşului Rafah, în timp ce evacuările populaţiei sunt în curs de desfăşurare

News.ro acum 3 ore
Aviaţia israeliană a efectuat luni lovituri în estul oraşului Rafah, în Fâşia Gaza, în apropierea zonelor în care civilii palestinieni au primit ordin de evacuare, relatează Al-Aqsa, canalul oficial al Hamas, citat de Reuters. Armata israeliană anun

BANC | Bulă face cinste, în a doua zi de Paște

Gandul acum o ora
Citește bancul zilei și află ce a făcut Bulă, în a doua zi de Paște, după ce a intrat într-un bar și de ce era fericit. – De băut la toată lumea. Fac cinste! Mi s-a născut un fiu! – Ce greutate? – 4 kg! – Lungime? – 53 cm! – Cum se simte soţia? – Ea

Salvamontiştii intervin să acorde primul ajutor unei persoane cu hemoragie internă aflată într-o zonă greu accesibilă din Masivul Parâng FOTO

Ziare.com acum 4 ore
Salvamont Petroşani intervine pentru acordarea primului ajutor medical şi transportul unei persoane aflate într-o localitatea greu accesibilă din Masivul Parâng, în zona vârfului Cârja. Din analizarea primelor simptome reiese că persoana este posibi

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Vremea

București
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

10°/17°
joi

10°/19°
Constanta
acum

18°
lun.

10°/18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

11°/24°
mar.

12°/21°
mie.

11°/16°
joi

12°/15°
Timisoara
acum

26°
lun.

12°/26°
mar.

14°/24°
mie.

13°/20°
joi

11°/19°