Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opt din cele mai prestigioase zece universităţi sunt americane

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 18 august 2010 ·

Topul celor mai prestigioase universităţi din lume este dominat de Statele Unite, care ocupă opt din primele zece poziţii şi 54 din primele 100.

Harvard rămâne pentru al optulea an consecutiv cea mai prestigioasă universitate din lume, potrivit topului 2010 Academic Ranking of World Universities realizat de Center for World-Class Universities of Shanghai Jiao Tong University, unul dintre cele mai influente din lume.

Pe poziţia secundă se află Berkely, iar podiumul este completat tot de o universitate americană, Stanford.

La primele trei universităţi din lume învaţă circa 70.000 de studenţi. Dintre aceştia, cei 21.000 de la Harvard trebuie să plătească 33.500 de dolari (26.000 de euro) pentru un an de şcolarizare. Suma poate urca la aproape 50.000 de dolari (39.000 de euro) dacă studentul doreşte şi cazare şi alte servicii în campus. Universitatea, care a educat 43 de laureaţi ai Premiului Nobel, acordă însă burse care valorează în medie 41.000 de dolari.

Taxele scad la Universitatea Berkley, astfel studenţii din ciclul licenţă care doresc să locuiască în campus trebuie să plătească circa 29.000 de dolari. Pentru cei care pot locui acasă, suma necesară este de aproape 20.000 de dolari. Această situaţie se aplică însă doar americanilor.

Astfel, nonrezidenţii sunt obligaţi să plătească alte 23.000 de dolari. Pentru Stanford University, taxa pentru cursurile pentru licenţă este de 12.500 de dolari.

Cu excepţia universităţilor americane, pe primele zece poziţii mai regăsim două din Marea Britanie: University of Cambridge pe poziţia a şasea şi Oxford pe a zecea.

Alte universităţi europene în top sunt ETH Zurich (pe poziţia 23) din Elveţia, Paris 6 (39) şi Paris 11 (45) din Franţa, Copenhagen (40) din Danemarca, Karolinska (42) din Suedia şi Utrecht (50) din Olanda.

În topul celor mai prestigioase 500 de universităţi regăsim şi 1

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit marele actor Costel Constantin. Rolurile memorabile în care a jucat VIDEO

Adevarul acum 55 minute
Actorul Costel Constantin s-a născut la 20 octombrie 1942, la Galaţi, conform tnb.ro.A urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică, secţia actorie, clasa Beate Fredanov, pe care le-a absolvit în 1964.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum o ora
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Cutremur cu magnitudinea 4 în judeţul Buzău

Mediafax acum 41 minute
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 12.53 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 4 şi s-a produs la adâncimea de 110 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea oraşe

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 42 minute
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 53 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum o ora
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Șeful Armatei avertizează că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că România trebuie să se pregătească

Adevarul acum o ora
Șeful Armatei României, Gheorghiță Vlad, a declarat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina și că țara noastră trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. 

Iohannis, întrebat despre posibila escaladare a conflictului din Ucraina: Din toate informaţiile pe care le am eu, pot spune că România este o ţară sigură. Românii nu trebuie să se teamă

News.ro acum 37 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri la Zărneşti, întrebat dacă posibile scenarii de escaladare a conflictului din Ucraina şi dacă există vreo ameninţare directă la ţara noastră, că din toate informaţiile pe care le are, poate spune că R

DOLIU în lumea politică / A murit Daniel Olteanu, fost președinte ALDE

Gandul acum o ora
Politicianul Daniel Olteanu, fost deputat ALDE și prefect al județului Vaslui, s-a stins din viață, marți seara, după o luptă grea cu o boală necruțătoare. Daniel Olteanu a fost în comă timp de mai multe zile. Sicriul cu trupul neînsuflețit va fi d

Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest

Mediafax acum 47 minute
„Gabriel şi ghidul său Sherpa au avut o zi normală şi au intrat în corturile lor, aşa cum fac de obicei alpiniştii. Dar Gabriel nu s-a trezit în următoarea normă", a declarat Mohan Lamsal, propritearul compania ce organzia expediţia, pentru Everest

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

25°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

20°
mie.

15°/20°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

20°
mie.

15°/22°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°