Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Îl transformă din "Prinţ" în fotbalist! Cristea e pariul lui Reghe

Publicat in Pro Sport, vineri 16 august 2013 · ·

Staff-ul tehnic vrea ca în decurs de o lună să îl transforme total pe Adrian Cristea.

Dacă „Prinţul“ va juca bine, steliştii se gândesc că poate îl şi vând pe un milion de euro, la iarnă, după ce l-au achiziţionat gratis.

„Prinţul nu e încă pregătit de Steaua! El e obişnuit cu alt joc faţă de al nostru. Îi place să tempereze, să schimbe direcţia, să dribleze fin, iar noi lucrăm cu el în acest moment ca să-i îmbunătăţim rapiditatea execuţiilor. Să se întoarcă mai repede cu faţa spre poartă când preia mingea“, spunea Reghecampf în urmă cu două zile. Însă, de când a venit în Ghencea, Adrian Cristea a lăsat deoparte neseriozitatea, iar stafful tehnic i-a făcut un program special de pregătire.

E pariul lui Reghe

„Pariul lui Reghe“, Adrian Cristea a început de aproximativ două săptămâni un regim spartan. Două antrenamente pe zi, câte două ore la sală, plus celebrul TRX, care a scos peri albi vestiarului roş-albastru. „Când echipa are programat un singur antrenament, Prinţul face câte două, şi dimineaţa şi seara. Acelaşi lucru e valabil şi cu programul la sală, pentru că el trebuie să lucreze foarte mult la musculatură. Şedinţa este dublă şi la TRX, dacă băieţii fac aproximativ 20 de minute, el face aproape 40“, au dezvăluit surse din stafful tehnic.

Fotbalistul trecut şi pe la Dinamo beneficiază din plin şi de sprijinul tehnicianului de 37 de ani, care într-o lună, mai exact la startul grupelor Ligii Campionilor, dacă Steaua va trece de Legia Varşovia, este convins că va deveni titular indiscutabil. „În scurt timp o să-l fac fotbalist de top! O să joace cum n-a jucat în toată cariera lui până acum. N-a existat fotbalist care să vină la Steaua şi să nu-l pun pe picioare, iar poate în iarnă îl şi vindem cu un milion de euro“, le-ar fi spus Reghecampf unor apropiaţi.

Nu i se aude gura în vestiar @N_P

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ian Gelder, actorul care l-a interpretat pe Kevan Lannister în Game of Thrones, a murit la 74 de ani

Mediafax acum 36 minute
Gelder a murit luni, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer al căilor biliare, a anunţat actorul Ben Daniels pe Instagram. El a spus că Gelder a fost un „actor minunat”. „A fost cea mai bună, cea mai generoasă, cea mai plină de spirit ş

AstraZeneca anunţă că va retrage vaccinul COVID-19 la nivel global, deoarece cererea scade

News.ro acum 35 minute
AstraZeneca anunţă că a iniţiat retragerea la nivel mondial a vaccinului său COVID-19 din cauza unui "surplus de vaccinuri actualizate disponibile", transmite Reuters De asemenea, compania a precizat că va proceda la retragerea autorizaţiilor de int

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

SUA au oprit transportul de arme către Israel pentru a preveni invazia de la Rafah, potrivit unui oficial american

News.ro acum 2 ore
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a oprit săptămâna trecută un transport de arme către Israel, în opoziţie faţă de aparentele demersuri ale israelienilor de a invada oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat marţi un înalt oficial

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 8 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

Borussia Dortmund elimină surprinzător pe PSG şi e în finala Ligii Campionilor

Mediafax acum 49 minute
Chiar şi după o victoria din tur cu 1-0 pe teren propriu în faţa lui PSG pe 30 aprilie, graţie golului lui Niclas Fullkrug, specialiştii şi fanii se aşteptau ca francezii să îi surclaseze în manşa secundă. PSG a nimerit bara de patru ori, totuşi cel

SUA: Procesul intentat lui Trump în Florida privind documentele clasificate a fost amânat pe termen nedefinit

HotNews acum 3 ore
Un tribunal federal din Florida a amânat marţi pe o perioadă nedeterminată începerea procesului penal al fostului preşedinte american Donald Trump în cazul în care acesta este acuzat că a folosit cu neglijenţă documente clasificate, informează AFP.

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 11 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Cutremur în România, miercuri dimineața!

Ziua Constanta acum 14 minute
Deși a avut o intensitate scăzută, cutremurul care a avut loc miercuri dimineață, 08 mai 2024, s-a produs într-o zonă din țară unde nu au loc mișcări seismice de obicei. Datele Institutului Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Ce nu e bine să facă femeile în miercurea din Săptămâna Luminată

Adevarul acum 41 minute
Săptămâna care urmează după Învierea Domnului este cunoscută sub numele de Săptămâna Luminată. În biserici, slujbele din Săptămâna Luminată se ţin cu Uşile Împărăteşti larg deschise, ca un simbol pentru uşa deschisă de la mormântul Mântuitorului.

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/14°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°