In urma cu cinci ani, PSD, care avea pe atunci imaginea unui partid monolitic, ne-a surprins prin caracterul deschis al alegerilor interne (ma rog, cat de "deschise" pot fi alegerile la varful unui partid). Atunci, o data cu victoria lui Geoana asupra fondatorului Iliescu, parea ca incepe o noua epoca in istoria stangii romanesti. Culmea, organizatorul acelui congres fusese insusi Octav Cozmanca, simbolul metodelor de conducere de tip bolsevic.
Impresia unanima a fost atunci ca o data cu schimbarea liderului s-a produs in PSD si o schimbare de generatii, premisa a unei autentice reformari a partidului. Numai ca, o data cu inregistrarea celui mai slab rezultat electoral (23%) la alegerile pentru Parlamentul European din 1997, partidul a constatat ca nu se poate lipsi de electoratul traditional, fidel lui Iliescu si Nastase. Asa se face ca acestia au revenit in prim-planul vietii de partid.
PSD-ul de astazi este, fara indoiala, mult diferit de cel din 1996, la varf activeaza o serie de intelectuali cu vederi europene (Diaconescu, Ponta), alaturi de lideri locali cu prestatii adesea excentrice (Vanghelie, Dragnea, Mazare, Oprisan), nume putin influente in partid pe vremea lui Iliescu si a lui Nastase. Mircea Geoana a reusit sa se mentina la conducerea partidului cu pretul sacrificarii coerentei orientarii partidului spre reforma.
Profilul electoratului social-democrat este astazi identic celui din anii ’90: sondajele de opinie il descriu ca predominant sarac, needucat, varstnic. Miza atragerii intelectualitatii (in general, cu vederi de stanga in toate tarile europene) a fost ratata. Motivul este de ordin istoric – intelectualul roman nu are cum sa uite ca lozinca "Moarte intelectualilor" si mineriadele care l-au avut drept tinta au fost opera partidului condus de Iliescu si Nastase.
Practicile bolsevice ale FSN nu au fost niciod