Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bellu versus cimitirele europene: Lecţia vieneză de turism funerar

Publicat in Adevarul, sâmbătă 15 octombrie 2011 ·

În timp ce turiştii străini au deja obiceiul vizitelor în cimitire, bucureştenii sunt abia la început de drum. Locurile de veci din cimitirul Bellu au un potenţial uriaş să devină comori ce ar putea să atragă sute de mii de curioşi anual, aşa cum se întâmplă cu monumentele funerare din Europa.

La capitolul promovare a cimitirelor cu potenţial, bucureştenii sunt la început de drum. Austriecii, în schimb, pot da lecţii oricui.

Cimitirul Zentralfreidhof din capitala Austriei este unul dintre cele mai mari cimitire din lume, cu peste 3,3 milioane de persoane îngropate între gardurile sale. Întins pe o suprafaţă de 2,4 kilometri pătraţi, el a fost inaugurat în 1874. Aici sunt înmormântaţi de la catolici, ortodocşi sau protestanţi până la musulmani sau evrei.

Hai să ne plimbăm prin Cimitirul Bellu!

Pentru că Zentralfreidhof a fost construit la marginea oraşului, acesta nu era foarte popular după deschidere, aşa că autorităţile locale au găsit soluţii pentru a schimba situaţia. Au inventat conceptul de morminte de onoare, locuri unde sunt îngropaţi oameni celebri, personalităţi din Austria precum Ludwig Van Beethoven, Johannes Brahms, Franz Schubert, Johann Strauss sau Falco. Cimitirul este pe lista de opriri a multor turişti care vizitează Viena pentru că este evidenţiat pe toate hărţile şi pliantele cu oraşul. Administrat de o companie cu acţionariat majoritar al administraţiei publice locale, Zentralfreidhof beneficiază de cea mai mare parte din cele 80 de milioane de euro cheltuite pentru amenajarea, curăţarea şi întreţinerea celor aproape 50 de cimitire din oraş.

„Au cheltuit 1.900.000 de euro doar pentru a renova faţadele de la intrare. Compania a pus o parte din bani, iar mare parte din sumă a venit de la un fond în care se duce un anumit procent din vânzarea tuturor biletelor la muzee, spectacole şi toate evenimentele care au loc

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 6 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 5 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 9 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 6 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 8 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 8 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 6 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 9 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Zonele vizate de avertizarea meteorologilor

Ziare.com acum 11 ore
INHGA a emis, luni, 6 mai, atenţionări Cod galben de inundaţii, valabile în orele următoare, pe râuri din judeţele judeţele Buzău, Vrancea, Neamţ, Bacău, Covasna şi Suceava. Potrivit hidrologilor, până la ora 20:00, ca urmare a precipitaţiilor înreg

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

11°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°