In luna octombrie, compania de consultanta imobiliara King Sturge Romania si-a mutat biroul la ultimul etaj al cladirii Victoria Center, amplasata in apropiere de Piata Victoriei. Imobilul, dezvoltat de fondul de investitii Bluehouse Capital, este cunoscut ca fiind sediul Citibank.
“In intreaga lume, birourile King Sturge se afla in centrul de afaceri al respectivului oras, aproape de principalele «centre de decizie» ale urbei. Amplasarea birourilor King Sturge intr-o zona usor accesibila clientilor nostri este vitala atat pentru considerentele uzuale de imagine si functionalitate, dar si pentru asigurarea unei motivatii superioare si statut angajatilor proprii”, explica Radu Boitan (foto), director King Sturge Romania, decizia de a alege cladirea Victoria Center pentru sediul companiei.
Consultantul imobiliar King Sturge ocupa o suprafata de 300 mp in Victoria Center, biroul companiei fiind amplasat la etajul al zecelea. Cladirea Victoria Center are o suprafata inchiriabila de circa 7.800 mp, suprafata pe etaj ridicandu-se la aproximativ 800 mp.
“Biroul companiei se afla la etajul 10 al cladirii, oferind, pe langa o perspectiva ametitoare asupra orasului, o iluminare naturala excelenta pe intreaga durata a zilei si un sentiment pozitiv general, fara de care nu putem vorbi de un mediu de business de calitate”, adauga Radu Boitan.
In prezent, in cei 300 mp inchiriati lucreaza 20 de angajati, insa seful King Sturge afirma ca suprafata a fost proiectata sa sustina activitatea pentru cresterea viitoare. La acelasi etaj se afla sala de mese si doua sali de sedinta cu facilitati audio-video si o capacitate de 10-14 persoane fiecare.
In ceea ce priveste conceptul de lucru al companiei, acesta este “open space”, motivele fiind facilitarea comunicarii in timp real intre membrii diverselor departamente, contributia la un tip de management par