Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Poli se va desfiinţa!" Autorităţile din Timiş amână un răspuns legat de susţinerea financiară

Publicat in Pro Sport, marți 14 februarie 2012 ·

Poli Timişoara trebuie să depună dosarul de licenţiere pentru Liga I până la 31 martie, iar Marian Iancu a anunţat că fără intrarea autorităţilor locale în acţionariat, clubul nu are viitor. "Putem ajunge şi la desfiinţare", a spus patronul lui Poli.

Întâlnirea de ieri a liderilor politici din Timiş cu privire la finanţarea lui Poli nu a avut nicio concluzie clară, iar timpul trece în defavoarea clubului. Consiliul Local şi cel Judeţean evită să dea orice detaliu legat de audit, semn că lucrurile nu stau tocmai bine la Poli din punct de vedere financiar. "Situaţia este foarte complexă. Se va decide prin votul consilierilor dacă noi vom intra sau nu în acţionariat, dar nu se va vota miercuri (n.r. - mâine). Atunci doar li se va prezenta consilierilor acest audit pe care l-am studiat. Probabil că vom lua în timp util o decizie, dar nu vă pot spune acum care este această decizie", a spus preşedintele CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc.

"E nevoie urgentă de bani la Poli"

Marian Iancu încă mai aşteaptă un răspuns clar din partea celor care conduc oraşul Timişoara şi judeţul Timiş şi îi atenţionează că viitorul clubului este în mâinile lor. "Nu ştiu nimic din ce vor ei, nu ştiu care sunt intenţiile lor. Dacă ei consideră că e nevoie, ne vor contacta. Clubul este 100% dependent de intrarea lor în acţionariat. Noi nu vindem acţiuni, îi invităm în acţionariat. Există şi posibilitatea ca ei să nu se implice. Dacă va fi aşa, mergem în liga a V-a, în liga a treia sau a X-a, ne desfiinţăm, vom vedea ce va fi. Eu le-am spus vara trecută că vreau să desfiinţez clubul, dar ei mi-au cerut să mai rămân. E nevoie urgentă de bani la Poli", a spus Iancu.

"Trebuie să vedem care este viziunea consilierilor. Nu li se poate impune o anumită atitudine", Adrian Orza, viceprimar Timişoara

"Poate că Poli va reuşi să se reconstruiască de la zero şi să ajungă să

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 19 minute
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 2 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Irina Begu s-a calificat cu emoţii în sferturi la turneul ITF de la Wiesbaden

Mediafax acum 30 minute
Irina Camelia Begu a reuşit joi să obţină calificarea în sferturile de finală ale turneului de tenis de categorie W100, de la Wiesbaden (Germania). Românca s-a impus greu, în trei seturi, cu 4-6, 6-1, 7-6 (2). În turul trei, Begu o va întâlni pe ucr

Firea, despre scenariul unei înţelegeri ca Cristian Popescu Piedone să nu îşi retragă candidatura: Dacă există, eu nu ştiu de ea. Nu cred că există o astfel de înţelegere

News.ro acum o ora
Candidata PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea a afirmat referitor la un posibil scenariu al unei înţelegeri în care Cristian Popescu Piedone să nu renunţe la candidatura sa la PMB, că în cazul în care există o astfel de înţelegere între Marcel

Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta. Vineri va fi judecată această contestaţie - surse

News.ro acum 4 ore
Fugarul Prinţul Paul Phillipe al României a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, în Malta, iar vineri se judecă această contestaţie la eliberarea pe cauţiune, au precizat surse judiciare. Între timp, instanţa din România a trimis autorităţi

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum o ora
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Promisiunea lui Donald Trump înainte de alegeri: va face „cea mai mare deportare de migranți” din istoria SUA, dacă se va întoarce la Casa Albă

Ziare.com acum 3 ore
Fostul preşedinte al Statelor Unite şi candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranţi din istoria ţării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că

Două persoane au murit, după ce mașina în care se aflau a lovit un stâlp, apoi s-a răsturnat. Tragedia a avut loc pe un drum din Argeș

Ziare.com acum 3 ore
Două persoane au murit şi alte două au fost rănite după ce şoferul unui autoturism a pierdut controlul asupra direcţiei de mers pe un drum din judeţul Argeş, iar maşina s-a răsturnat. Accidentul a avut loc în comuna Căldăraru, unde un autoturism a l

VIDEO Bătaie între mai mulți tineri în Vama Veche: Poliția a deschis un dosar penal

HotNews acum 4 ore
Imagini publicate pe rețele de socializare arată cum mai mulți tineri au fost implicați în noaptea de miercuri spre joi într-o altercație în stațiunea Vama Veche, relatează publicația locală Ziua Constanța. Mașină de Poliție la Vama VecheFoto: Inqua

Vremea

București
acum

16°
joi

13°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

22°
joi

12°/22°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°