Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pârtie de schi între Mureşenii-Bârgăului şi Colibiţa, noua versiune vehiculată de autorităţile locale

Publicat in Adevarul, joi 18 iulie 2013 ·

Potrivit primarului comunei Tiha Bârgăului, Vasile Dologa, vara aceasta vor veni experţi din Austria sau Elveţia pentru a realiza un studiu de oportunitate pentru o viitoare pârtie de schi în judeţul Bistriţa-Năsăud. Acesta spune că vizat ar fi traseul: Mureşenii-Bârgăului-Colibiţa, întrucât s-ar reuşi legarea celor două zone.

O pârtie de schi cu nocturnă, tunuri de zăpadă care să permită schiatul şi când vremea se încălzeşte, telescaun, toate acestea la standarde europene. Toate acestea le vede materializate în următorii ani primarul comunei Tiha Bârgăului, Vasile Dologa.

Potrivit gospodarului din Tiha Bârgăului vara aceasta ar urma să vină nişte experţi din Austria sau Elveţia pentru a realiza un studiu de oportunitate pentru realizarea unei pârtii de schi la standarde europene. Vizat ar fi traseul Mureşenii-Bârgăului cu coborâre spre Colibiţa, tocmai pentru a se lega cele două zone.

Proiectul, care ar urma să se realizeze cu ajutorul fondurilor europene sau a unui parteneriat public-privat a fost expus fără prea multe detalii şi de către preşedintele de Consiliu Judeţean Radu Moldovan, în urmă cu puţin timp.

Vasile Dologa mai precizează că o astfel de investiţie s-ar ridica la câteva zeci de milioane de euro, doar un tun de zăpadă ajungând să coste peste 12.000 de euro. În prezent Tiha Bârgăului îşi pregăteşte primul centru de informare turistică, lucrările urmând să înceapă cel mai probabil în toamna acestui an. Acesta va funcţiona la Mureşenii Bârgăului şi va reuşi să ofere turiştilor informaţii despre pensiunile din zonă, informaţii care în prezent abia se găsesc în mediul virtual.

Ideea unei noi pârtii de schi în judeţul Bistriţa-Năsăud, nu este una nouă, fostul preşedinte de Consiliu Judeţean Liviu Rusu având în plan 3 nu una. Vizată era tot Valea Bârgăului, dar şi încă neoficiala staţiune Colib

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 4 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 6 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 7 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum 3 ore
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 4 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 8 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 6 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 6 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 6 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

12°
vin.

12°/14°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/21°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/25°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°