Autointitulatul împărat al romilor, Iulian Rădulescu, internat de urgenţă la sfârşitul săptămânii trecute la spitalul din Sibiu după o criză cardiacă, se simte bine şi, cel mai probabil, va fi externat în cursul săptămânii viitoare.
În vârstă de 73 de ani, Iulian Rădulescu a fost internat mai întâi la Terapie Intensivă în cursul zilei de duminică, 20 ianuarie, după care luni, 21 ianuarie, a fost mutat într-o rezervă.
”Datorită acestui fenomen, timpului rece, am o afecţiune la inimă, m-am simţi foarte rău, m-a durut inima. Mi-a fost rău de tot, pur şi simplu nu mai puteam să respir. M-am speriat, cum să nu mă sperii, în faţa morţii şi Dumnezeu se dă la o parte. Sunt cardiac de aproape 20 de ani, am fost tratat în Franţa la Paris anul trecut, am stat 2 luni, mi-a fost mai bine, am avut 180 de kilograme, am slăbit, am ajuns la 120 de kilograme”, a povestit Iulian Rădulescu.
Reprezentanţii spitalului din Sibiu spun că evoluţia acestuia a fost una bună, şi că, foarte probabil, în cursul săptămânii viitoare va fi externat.
”Evoluţia este bună, va mai fi ţinut câteva zile sub observaţie, dacă situaţia se menţine pe aceste coordinate va fi externat săptămâna viitoare”, precizează Decebal Todăriţă, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.