Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Funcţionari greci arestaţi după ce au cerut o mită de 300.000 de euro

Publicat in Gandul, marți 8 mai 2012 ·

Doi angajaţi ai Ministerului Dezvoltării din Grecia au fost acuzaţi de şantaj şi de luare de mită de proprietarul unui hotel din Naflplio, regiunea Peloponez, care voia să obţină subvenţii din partea statului pentru a finanţa o nouă afacere, informează Kathimerini.

Omul de afaceri i-a acuzat pe cei doi bugetari, un bărbat, în vârstă de 58 de ani, şi o femeie, în vârstă de 56 de ani, că ar fi cerut 10% din subvenţiile în valoare de 3 milioane de euro pe care urma să le obţină. Antreprenorul aplicase pentru obţinerea subvenţiilor încă din anul 2009.

Proprietarul hotelului a acceptat să plătească celor doi angajaţi ai Ministerului Dezvoltării din Grecia 120.000 de euro, în locul sumei de 300.000 de euro şi, imediat după aceea, a informat autorităţile. Cei doi suspecţi au fost arestaţi în momentul în care au acceptat prima parte a mitei, în valoare de 10.000 de euro.

Femeia a negat că ar avea un rol în incident şi a declarat că ea a acceptat, pur şi simplu, banii de la colegul său ca restituire a unui împrumut pe care i-l acordase.

Alţi doi funcţionari greci ai aceluiaşi minister au fost arestaţi, la începutul acestui an, în urma unui incident similar.

Luna trecută, mai mulţi demnitari şi oameni de afaceri şi-au exprimat opinia conform căreia unul dintre principalele elemente care trebuie avute în vedere de către autorităţile elene ar trebui să fie eliminarea corupţiei şi a birocraţiei. Ei considerau că astfel grecii ar putea atrage mai multe investiţii stăine şi că ar putea să îşi rezolve problema lichidităţilor.

"Statele cunoscute pentru faptul că luptă împotriva corupţiei atrag mai multe afaceri, mai multe investiţii şi beneficiază din competiţia care forţează scăderea preţurilor", a declarat, la acea vreme, David Landsman, ambasadorul Marii Britanii în Grecia.

Punctul său de vedere a fost susţinut şi de către Michalis Maillis,

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE-Macron declară The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru

News.ro acum 38 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron declară joi The Economist că o trimitere de trupe la sol în Ucraina nu este exclusă, dacă Moscova ”va străpunge liniile frontului”, iar Kievul cere acest lucru, relatează AFP. ”Dacă ruşii se vor duce şi vor străp

Rezervele valutare la BNR au scăzut în aprilie cu 1,7 mld. euro

Mediafax acum o ora
În cursul lunii aprilie au intrat la BNR 1,33 mld. euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit la BNR, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor şi altele, anunţă Ziarul Financiar. În paralel

Fugarul Paul de România, o nouă cerere de eliberare pe cauțiune în Malta. Când ar urma să se pronunțe instanța

HotNews acum o ora
Paul de România, arestat duminică în Malta, în baza unui mandat european de arestare, a făcut o nouă cerere de eliberare pe cauţiune, iar această solicitare va fi judecată vineri, Între timp, instanţa din România a trimis autorităţilor din Malta man

Deputatul Viorel Focşa, acuzat din nou că şi-a agresat soţia - surse / Pe numele său a fost emis un ordin de protecţie -

News.ro acum 2 ore
Deputatul Viorel Focşa este acuzat că şi-a agresat soţia, iar pe numele său a fost emis un ordin de protecţie.

Premierul Marcel Ciolacu: Le transmit tuturor tinerilor acest mesaj simplu şi clar: Nu conduceţi dacă aţi consumat alcool sau droguri şi nu-i lăsaţi nici pe cei ce lângă voi să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice!

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu le transmite joi tuturor tinerilor mesajul să nu conducă dacă au consumat alcool sau droguri şi să nu îi lase nici pe cei ce lângă ei să facă o astfel de greşeală cu consecinţe dramatice. ”Ziua Tineretului trebuie să fie un

Protest în Vama Veche față de modul cum se desfășoară procesul accidentului de la 2 Mai, în care au murit doi tineri

Ziare.com acum 5 ore
O manifestaţie de protest are loc joi, la Vama Veche, faţă de modul în care se desfăşoară procesul în cazul accidentului de la 2 Mai, provocat de Vlad Pascu şi soldat cu moartea a doi tineri. ”În urma unui tragic accident petrecut în vara anului tre

Macron reia tema trimiterii de trupe occidentale în Ucraina. Ce nu trebuie să facă Rusia

Mediafax acum 56 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a reiterat, în declaraţiile date săptămânalului The Economist, posibilitatea de a trimite trupe occidentale în Ucraina, în cazul în care Rusia va reuşi să avanseze pe frontul de est, iar Kievul o va solicita. „Da

Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică România vor fi închise în 3, 6 și 7 mai 2024

Tribuna acum 26 minute
Centrele de Relații cu Utilizatorii ale Distribuție Energie Electrică Romania – DEER nu vor avea program de lucru cu publicul în datele de 03 și 06 mai 2024, zile nelucrătoare la nivel național, dar și în 07 mai, zi liberă pentru angajații companiei

Bebelușul de două luni, bătut cu bestialitate de mama cadru militar, se însănătoșește: „E o luptătoare!”

Adevarul acum 22 minute
Un incident revoltător s-a petrecut la jumătatea lunii aprilie. Un bebeluș de doar două luni a fost bătut cu sălbăticie de cea care i-a dat viață. Femeia, angajată la o unitate militară din Capitală, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Program Profi de Paște 2024. Când vor fi deschise magazinele în perioada sărbătorilor

HotNews acum o ora
Programul magazinelor Profi va fi unul special de Paște 2024. Potrivit companiei, pe 5 mai, în prima zi de Paște, toate magazinelor vor fi închise. La supermarketFoto: Shutterstock ​Program Profi de Paște 2024 Până atunci clienții pot face cumpărătu

Vremea

București
acum

19°
joi

12°/19°
vin.

12°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

25°
joi

12°/25°
vin.

12°/24°
sâm.

9°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

9°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/20°
dum.

10°/21°
Timisoara
acum

24°
joi

12°/24°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°