Minerul Mario Sepulveda s-a hotărât să rupă "pactul tăcerii" încheiat între ortacii îngropaţi de vii şi i-a dezvăluit în premieră mondială ziaristei Caroline Graham, pentru Mail on Sunday, fantastica şi unica experienţă de viaţă şi de moarte a lui şi a celorlalţi ortaci. Din peste 3.000 de ziarişti din toate colţurile lumii care au relatat despre miraculoasa salvare a celor 33 de mineri din Chile, cu vârste cuprinse între 19 şi 63 de ani, prinşi la peste 600 de metri sub pământ, numai Graham a reuşit să obţină în exclusivitate primele dezvăluiri uluitoare despre teribila aventură cu "happy end" trăită aproape 70 de zile, începând din 5 august.

INFERNUL

Primele 17 zile au fost "un infern", în care minerii au reuşit să supravieţuiască în "condiţii inumane", dezvăluie Mario. Era în ziua de 5 august, înainte de pauza de masă. Minerii opriseră lucrul şi se îndreptau spre ieşirea din galeria în care săpaseră, aşteptând trenuleţul care urma să îi ducă la suprafaţă, să mănânce. Se aflau într-o porţiune de mină ca o încăpere, ceva mai înaltă decât galeria. Acel loc a fost, de fapt, salvarea lor, pentru că imediat au auzit pârâituri, iar unul dintre pereţii galeriei începea să se prăbuşească. În acea "cavitate" ei au fost însă feriţi de dărâmăturile care i-ar fi îngropat de vii. "Aveam dopuri antifonice şi căşti care funcţionau şi ca telefon, pentru că lucram cu un excavator subteran de dimensiuni mari, aşa că nu auzisem zgomotul dărâmăturii. În schimb, am simţit trepidaţiile şi am văzut un nor gros de praf şi bucăţi din peretele prăbuşit. Un coleg a venit spre noi în fugă strigând «adăpostiţi-vă!»", povesteşte Mario.

Întrebat dacă s-a speriat, Mario a bravat: "Nu, nu chiar. Nu uita că mina este locul meu de muncă. Ştiam că suntem aproape de un refugiu". Primul său impuls a fost să caute o cale de ieşire. "Unii dintre colegii mei mai tineri