Mesajul a fost trimis. Multumesc!

După titlu, şi Cupa e la Constanţa!

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 30 mai 2011 ·

S-a tras cortina peste sezonul handbalistic românesc,odată cu încheierea turneului final al Cupei României pentru echipele masculine. Cele opt formaţii care au avut drept de participare la turneu,cele mai bune din campionartul intern s-au întrecut în noua sală de sport de la Turnu Severin.Turneul a dat naştere la câteva partide interesante care au avut şi unele surprize. Una din cele mai mari, calificarea în finală a formaţiei Energia Pandurii Tg.Jiu,care în campionat a terminat pe locul 7,loc în afara cupelor europene. După ce în sferturi a trecut de vicecampioana ţării, HCM Odorhei (37-30),în semifinală a învins şi ocupanta locul III. Ajunsă în finală, formaţia gorjeană a fost depăşită doar de campioană în exerciţiu, astfel încât, ca finalistă, va putea evolua în ediţia viitoare a Cupei Cupelor. Acest fapt a determinat Consiliul de Administraţie al Federatiei să solicite forului european încă un loc în plus în Challenge Cup,cu şanse de reuşită,pentru ca şi formaţia Universitatea Cluj , clasată pe locul V în campionat să poată evolua în această competiţie.

Rezultatele din semifinalele turneului: Pandurii Energia Tg.Jiu (7)- Bucovina Suceava (3) 33-25 (18-12), ”U”Transilvania Cluj (5)- H.C.M.Constanţa (1) 21-22 (12-11) H.C.M. Constanţa - Pandurii Tg.Jiu 35-28 (17-13).

Constănţenii au luat tot în acest sezon

HCM Constanţa: Rudi Stănescu (Mihai Popescu)- Marius Stavrositu 6, Iuliu Csepregi 4, Laurenţiu Toma 5, George Buricea 4,Gheorghe Irimescu 4, Marius Sadoveac 3, Alex Stamate 3, Marius Novanc 2,Timuszin Schuch 1, Alex Sabou 1, Branislav Angelovschi 1, Bogdan Criciotoiu 1, Aleksandar Adzic, Nikolaos Rigenas. Antrenor: Ion Crăciun

Pandurii: Florin Dragomir (Adrian Rădulescu)-Aurel Florea 6, Mihai Păiuş 4, Sandu Iacob 3, Ionuţ Mazilu 3, Marian Truică 3, Milan Vukas 2,Bogdan Giotoiu 1, Dan Ilieş 1, Darius Apolzan 1, V. Mărginean 1, Andrei

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 8 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 11 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 2 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 10 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 8 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 7 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 12 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 10 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

8°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°