Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Negocieri separate cu SUA

Publicat in Jurnalul, vineri 29 februarie 2008 ·

Noile state membre ale UE vor fi libere să negocieze acor­duri bilaterale pentru eli­minarea vizelor pentru Sta­te­le Unite “pe baza principiilor comune” stabilite cu par­te­ne­rii lor, a declarat ieri comisa­rul european Franco Frattini.

Noile state membre ale UE vor fi libere să negocieze acor­duri bilaterale pentru eli­minarea vizelor pentru Sta­te­le Unite “pe baza principiilor comune” stabilite cu par­te­ne­rii lor, a declarat ieri comisa­rul european Franco Frattini.

Pusă în faţa faptului împli­nit de către Cehia, Uniunea Europeană s-a resemnat şi a acceptat ca noii membrii să negocieze direct acorduri pentru eli­minarea vizelor pentru SUA. Me­sajul vine din partea comisarului european pentru Justiţie, Libertate şi Securitate, Franco Frattini. Sta­tele Unite au încheiat un acord cu UE în iunie 2007, pentru transmiterea unor date ale pasagerilor zborurilor cu destinaţia SUA, în cadrul luptei antiterorism.

Washingtonul şi-a exprimat intenţia de a intensifica aceste măsuri şi a optat pentru tactica negocierilor bilaterale cu membrii UE.

PRECEDENTUL. Marţi, ad­-mi­nis­traţia de la Praga a semnat un acord bilateral cu Statele Unite, pe baza căruia cetăţenii cehi sunt scutiţi de vize pentru călătoriile în SUA. La rândul său, Cehia a acceptat mai multe condiţii puse de Washington, iar premierul Mirek Topolanek a justificat decizia sem­nării acordului bilateral explicând că Praga ar fi trebuit, în caz contrar, să aştepte cinci ani pentru eliminarea vizelor pentru Statele Unite, în cadrul negocierilor desfăşurate de Uniunea Europeană. Precedentul creat de cehi i-a determinat pe liderii europeni să lase libertate statelor-membre noi să-şi negocieze astfel de acorduri cu SUA, comentează AFP. “Semnarea va fi posibilă pe baza principiilor comune decise la nivel politic”, a explicat Frattini, care a participat ieri

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 2 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Decizie fără precedent: Concurentul olandez Joost Klein, unul dintre favoriţi, a fost dat afară din finala Eurovision

News.ro acum 42 minute
Joost Klein, concurentul olandez, a fost exclus din finala concursului Eurovision de sâmbătă, după o plângere a unui membru al echipei de producţie, au anunţat organizatorii, adăugând noi dureri de cap pentru gazda Suedia, care se confruntă cu prote

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 4 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum o ora
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum o ora
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Nebunie la Roma: Novak Djokovic a fost LOVIT cu o sticlă în cap. VIDEO

Gandul acum 7 ore
Novak Djokovic, liderul mondial din tenisul masculin, a fost lovit puternic în cap vineri seara, la Roma, de un recipient aruncat din tribună. Sârbul se oprise să ofere autografe după victoria din meciul cu francezul Moutet. Nebunie la Roma: Novak D

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 5 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

9°/22°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°