Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A ÎNCOLŢIT ALT PRAZ. Un nou proiect Universitatea Craiova

Publicat in Puterea, vineri 28 iunie 2013 ·

În Bănie au început războaiele de gherilă. Sătulă să îl aştepte pe Adrian Mititelu să readucă Universitatea Craiova la viaţă, primarul Olguţa Vasilescu a elaborat un alt plan, cu o nouă echipă. CS Universitatea Craiova va fi înscrisă în liga secundă în această vară. Edilul a trecut peste prietenia din trecut cu Mititelu, şi a trimis ieri-dimineaţă jandarmii să scoată din Stadionul „Ion Oblemenco” tot ce îi aparţinea finanţatorului oltean. Şi asta sub privirile disperate şi consternate ale acestuia.

“Nu avea rost să mai stau după Mititelu. L-am aşteptat destul, aproape un an de zile. A dovedit că nu poate să înscrie clubul în competiţie, nu are nici bani şi nici posibilitatea efectivă. Îi înţeleg disperarea, dar Craiova nu mai poate sta fără fotbal încă un an. Va fi o asociere între municipalitate, care va veni cu stadionul şi locul în Liga a II-a, Clubul Sportiv Universitatea Craiova, condus de Pavel Badea şi Corneliu Andrei Stroe, şi o societate a unui investitor puternic, care va fi prezentat în curând. Acesta este suporter de mic al Ştiinţei şi va finanţa în primă fază clubul cu 1,5 milioane de euro, are deja 22 de jucători şi un antrenor, care, deşi nu este oltean, este unul de valoare”, a spus Olguţa Vasilescu, care are sprijinul necondiţionat al fostelor glorii din Bănie, Cămătaru, Beldeanu, Negrilă, Ungureanu, Donose şi Irimescu.

Scenariu SF al lui Mititelu

Adrian Mititelu simte acum cum îi fuge pământul de sub picioare, după ce în ultimul timp a tot “ameninţat” că lucrează la proiectul Universitatea Craiova. Când tocmai se lăuda că a găsit conducere, câţiva jucători, antrenor, echipament şi stadion, Mititelu aruncă pe piaţă acum un scenariu SF, care îi cuprinde pe premierul Victor Ponta, Mircea Sandu, Steaua şi Universitatea Craiova. “E o acţiune politică a PSD-ului, e ordin de la Ponta. Totul e abuziv. Am vorbit cu o

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Creditorul în criptomonede Genesis Global va returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede în cadrul falimentului

News.ro acum 2 ore
Creditorul în criptomonede Genesis Global a primit aprobarea unei instanţe de a returna clienţilor săi aproximativ 3 miliarde de dolari în numerar şi criptomonede, într-o lichidare în cadrul falimentului, în timp ce proprietarul său, Digital Currenc

Căutările celor 3 marinari dispăruţi în urma scufundării navei sub pavilion Tanzania în Marea Neagră au fost reluate

Ziua Constanta acum 53 minute
Căutările celor trei marinari dispăruţi, sâmbătă, după scufundarea unei nave sub pavilion Tanzania, în Marea Neagră, în apropiere de Sfântu Gheorghe, au fost reluate duminică. Reprezentanţii Autorităţii Navale Române au declarat , că au fost reluate

Alexandru Rafila: Voi sprijini, alături de CNAS, menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor medicale pe care le fac

News.ro acum 45 minute
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat, cu ocazia sărbătoririi Zilei Medicului de Familie, că va sprijini, împreună cu Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, „menţinerea veniturilor pentru medicii de familie şi diversificarea serviciilor

Un autoturism de lux semnalat furat din Marea Britanie a fost descoperit în trafic de poliţiştii de frontieră ieşeni - VIDEO

News.ro acum 45 minute
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au descoperit în cadrul unei acţiuni şi indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor un autoturism de lux, care figura în bazele de date ca fiind furat din Mare

Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 3,4%, în primele trei luni din 2024

Capital acum o ora
În primul trimestru al anului 2024, România a produs o cantitate de țiței de 682.400 de tone echivalent petrol (tep), înregistrând o scădere de 23.900 tep (-3,4%) față de aceeași perioadă a anului anterior, conform datelor centralizate de către Inst

Amenzi pentru taximetriștii din zona aeroporturilor. Ce nereguli au fost descoperite

Ziare.com acum o ora
Un control al Direcţiei de Poliţie Transporturi privind legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim de taxi, în regim de închiriere şi în domeniul transportului alternativ, efectuat pe data de 13 mai, în zona aeroporturilor civile din Rom

Motivul pentru care Oleksandr Usyk a mers la spital după victoria cu Tyson Fury

Gazeta Sporturilor acum 50 minute
Ucraineanul Oleksandr Usyk a mers la spital, după victoria la puncte în faţa englezului Tyson Fury, sâmbătă seara, la Kingdom Arena din Riad (Arabia Saudită). El s-a temut că a suferit o fractură de maxilar în timpul meciului, informează agenția de

Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice a scăzut uşor în martie 2024

Adevarul acum o ora
Numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în martie 2024, de 1.289.540, cu 425 mai puţine comparativ cu luna anterioară (minus 0,04%), aproape 63,9% dintre acestea fiind în administraţia publică centrală, co

Marcel Ciolacu anunță investiții record în spitalele din Moldova

Ziua News acum o ora
De mai bine de 15 ani se vorbește despre construcția unor spitale regionale, unul dintre ele fiind la Iași. În sfârșit, acest spital devine realitate după ce Guvernul a direcționat resurse semnificative către îmbunătățirea infrastructurii sanitare d

LIVE DE LA 14:30 Oțelul Galați - U Cluj, primul baraj pentru Conference League » Echipele probabile + cele mai tari cote

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Oțelul Galați - U Cluj este primul baraj pentru calificarea în preliminariile Conference League. Meciul are loc duminică, 19 mai, de la ora 14:30, și poate fi urmărit în format liveTEXT pe GSP.ro. Oțelul Galați (4-3-3) Antrenor U Cluj (4-4-1-1) Antr

Vremea

București
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/22°
mar.

12°/25°
mie.

12°/23°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
Constanta
acum

17°
dum.

13°/17°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/23°
mar.

13°/24°
mie.

12°/20°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/23°
lun.

14°/26°
mar.

14°/26°
mie.

14°/21°