După ce ultimele acorduri ale festivalului s-au risipit, pe scena concertistică a rămas un gol. E miezul nopţii şi, în loc să fiu la Ateneu, sunt acasă, în faţa computerului. Singurul aspect negativ al concertelor de la miezul nopţii de la Festivalul „Enescu” a fost acela că dau dependenţă. Deschiderea stagiunii la Filarmonică a fost palidă. Ceea ce pot aştepta cu speranţă iubitorii de muzică în această lună octombrie este venirea charismaticului dirijor Jin Wang la 17 octombrie în faţa Orchestrei Naţionale Radio şi la 22-23 octombrie în faţa Filarmonicii „George Enescu”. Toate concertele vor avea loc la Ateneu şi vom încerca atunci să ne reamintim incandescenţa nopţilor de weekend în care publicul acelei săli părea a fi cu totul altul.
Un organism muzical complex
La această ediţie a festivalului au fost nu mai puţin de 10 concerte programate de la ora 22.30 şi care s-au desfăşurat, toate, cu sala plină. Centrul grupajului a fost ocupat de două serii de autor – Haydn – Orchestra de Cameră din Lausanne – Christian Zaccharias şi Schubert – Orchestra de Cameră din Viena – Heinrich Schiff, aceasta din urmă fiind chiar integrala simfoniilor schubertiene.
Acurateţe, logică stilistică, transparenţă în nuanţele mici, susţinere, suflători impecabili (un cornist de vis) şi, mai presus de toate, personalitatea inconfundabilă a lui Christian Zaccharias sunt doar câteva dintre amintirile unor seri de recitaluri. Muzica lui Haydn parcă nu a curs niciodată atât de firesc, de natural. Senzaţia de implicare totală a membrilor Orchestrei de cameră din Laussane a susţinut senzaţia unui organism muzical complex, din care respiră prin toţi porii bucuria de a împărtăşi muzica.
A fost unul dintre momentele cele mai importante ale întregului festival. Seria celor trei concerte a avut şi o structură deosebită, sonatele pentru pian sol
