O frumoasă surpriză pentru această vacanţă, când toridă când ploioasă, este această peliculă înduioşătoare, amuzantă, caldă, ingenioasă şi mai ales plină de conotaţii cinematografice, la tot pasul găsind câte o aluzie la titluri celebre, fără a le ironiza sau copia.

Din start trebuie desluşit misterul acestui Super 8, care era o bandă de celuloid, folosită la filmările pentru amatori, până prin anii '70, (ne aflăm în 1979), deci un fel de bunicuţă a camerei video, sau o străbunică a telefonului mobil, imortalizator de imagini.

Pe ecran, ea este în posesia unui puşti, care vrea să ecranizeze o poveste, mai mult pentru că s-a îndrăgostit de o blondă inaccesibilă. (Şi oamenilor mari li se mai întâmplă să inventeze personaje, doar ca să-i dea un rol unei drăguţe, nu?)

Totul începe cu genericul Casei lui Steven Spielberg, nelipsitul băieţel pe o bicicletă zburătoare, un omagiu ultracelebrului E.T. (şi care seamănă puţin cu un altul, foarte izbutit, autohton, de la Tandem), şi cu un ajun de vară fără cursuri, în care se induce ideea să se creeze ceva în lunile de pauză şi nu doar să se lenevească.

Tatăl adolescentului cel mai lipicios e interpretat de Kyle Chandler (un fel de Adrian Păduraru de peste Ocean), fiul ideal din serialul de război, Homefront/ Pe frontul de acasă, care a circulat pe video, dar şi în difuzatul la TV, la noi, Early Edition/ Ziarul de mâine, cu adorabilul motan portocaliu şi salvarea de la dezastre previzibile de către unii. Acum e un poliţist în pragul depresiei, după văduvie, dar care se mai drege pe parcurs.

Nici Maestrul Hitchcock nu e uitat, trenul fantomă fiind o temă recurentă la el. Un cusur ar fi că se vorbeşte prea mult şi devine obositor, dar păcatul ăsta se regăseşte şi la Cars /Maşini, care e, teoretic, pentru copii şi o să li se bată turcii la gură părinţilor sau bunicilor cititori, în caz că nu a