Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce a declarat Victor Ponta în Statele Unite: Romania trebuie sa primeasca un ajutor de la Statele Unite, pe care in schimb inca nu l-a primit

Publicat in Romania Libera, luni 20 februarie 2012 · ·

Victor Ponta a efectuat o vizită în SUA împreună cu colegul său de partid, Titus Corlăţean, şi cu liberalul Cornel Dobriţoiu, cei doi fiind responsabilii USL pe Externe şi Apărare. Prezent la Chicago weekendul trecut presedintele PSD Victor Ponta a stat de vorba si cu Asociatia Jurnalistilor Romani din USA si Canada (NARPA), fiind printre altele prezent in studioul RTN (Romanian Television Network).

Cateva din declaratiile facute de acesta:

"Am tinut sa vin la Chicago pentru a ma intalnii cu romanii si a afla care mai sunt problemele comunitatii si pentru a le spune despre ce am aflat la Washington, despre includerea Romaniei in programul Viza Waiver, sa vorbim despre ce legaturi vor fi intre Statele Unite si Romania, si cu ce am putea sa facem noi lucruri bune pentru reprezentantii nostri de aici de la Chicago."

" Impresia mea este ca sunt oameni care muncesc foaret mult ( nr. romanii din America) si care se confrunta cu problemele pe care le are America in ansamblu: problema creditelor, a locurilor de munca. "

"Am vazut ca oamenii sunt informati, citesc presa, sunt informati despre ce se intampla in Romania, de la probleme politice la inclusiv faptul ca a fost o iarna foarte grea, spre deosebire de Chicago unde este mai cald ca de obicei. Este o comunitate care incearca sa isi faca o viata mai buna aici, dar care in acelasi timp nu isi uita legaturile cu Romania," declara Victor Ponta despre comunitatea din Chicago.

"Am spus si am sustinut intotdeauna ca Romania ar trebui sa faca mult mai mult pentru romanii care sunt in afara granitelor, sa nu-i considere doar pur si simplu niste oameni plecati din tara ci niste membrii ai poporului roman care si-au cautat o viata mai buna in Statele Unite, tara tuturor posibilitatilor, si tara libertatilor".

"Pe baza parteneriatului militar, politic si economic pe car

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum o ora
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 3 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Deputata care a fost sancționată de Occident pentru destabilizarea Moldovei, medaliată de Vladimir Putin

Ziare.com acum o ora
Marina Tauber, deputată în parlamentul Republicii Moldova şi o apropiată a oligarhului fugar Ilan Şor, se laudă pe reţelele sociale că a primit la Moscova, unde a participat la parada de 9 Mai, medalia Ordinul Prieteniei, care i-a fost înmânat de pr

Prefect, despre situaţia de la Slănic: Zona dă semne de stabilizare

Mediafax acum o ora
„La faţa locului încă se efectuează măsurători şi expertize, iar din primele concluzii zona dă semne de stabilizare”, spune Prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. El precizează că surparea nu a prezentat extinderi sau modificări substanţiale.

MAE: Vor fi 915 secţii de votare în străinătate pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie

Mediafax acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe organizează, prin Misiunile Diplomatice şi Oficiile Consulare ale României în străinătate, 915 secţii de votare în străinătate la alegerile europarlamentare din 9 iunie. Cele mai multe vor fi în Italia, Spania, Marea Br

Rafila: Epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România / Apel la vaccinarea copiilor şi a adulţilor nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală

News.ro acum 3 ore
Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat sâmbătă că epidemia de rujeolă evoluează în continuare în România. El a remarcat că epidemia evoluează în întreaga Uniune Europeană, dar în România, ” probabil mai mult decât în alte ţări”, făcând apel

Cel mai tânăr consumator român de droguri este un copil de 8 anii

HotNews acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a vorbit, la Digi24, despre traficul de droguri de mare risc în România şi a recunoscut că fenomenul drogurilor nu a fost tratat de statul român „foarte pragmatic”. Aceasta a mai admis şi faptul că vârsta consumat

Djjokovici, după ce a fost lovit în cap de un recipient, la turneul de la Roma: A fost un accident

News.ro acum 6 ore
Lovit în cap de un recipient aruncat de un spectator în timp ce semna autografe vineri, la turneul de la Roma, Novak Djokovici a explicat că a fost un "accident". "Vă mulţumesc pentru mesajele de îngrijorare. A fost un accident şi mă odihnesc la hot

SUA pregătesc un pachet de ajutor militar de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina. Ce conține acesta

Libertatea acum 4 ore
Statele Unite reiau ritmul obișnuit de furnizare a armelor pentru Ucraina după aprobarea legii care prevede alocarea a 61 de miliarde de dolari Kievului. Astfel, este în pregătire un pachet de ajutor în valoare de 400 de milioane de dolari, relateaz

O femeie a decedat şi alta fost grav rănită, după ce s-au izbit cu mașina de un arbore de pe marginea drumului

Ziare.com acum 5 ore
O femeie a decedat şi alta fost grav rănită în urma unui accident produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DJ 243, în comuna Perieni, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui. La locul producerii accide

Vremea

București
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/18°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°