Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dan Damaschin şi "vocile crizei"

Publicat in Romania Literara, vineri 24 octombrie 2008 ·

Incheind, în urmă cu câţiva ani, lectura volumului A cincea esenţă (1989), notam ca pe un repertoriu tematic reprezentativ pentru toată poezia lui Dan Damaschin, următoarea secvenţă din ciclul Aproapele meu, Heraclit: "Clarviziune şi delir; utopie şi coşmar al deznădădejdii; / Revelaţie şi retragere a harului; predicatele noului ecleziast; / Dezacorduri ale unui suflet în necontenită surpare, / Maledicta şi eclipsele sacrului; invocaţii ambigue; / Speranţa ce purcede din abis". O asemenea lectură de sine se dovedeşte foarte exactă şi pentru cărţile pe care poetul le-a publicat după această dată, şi anume Kaspar Hauser (1991), Atotsfârşitul (1995), Îndurările şi alte poeme (2002), Rugăciunile pictorilor (2005). O antologie recentă - Denecuprinsul (Casa Cărţii de Ştiinţă, 2007) face un nou bilanţ, în care aceste ultime volume sunt reprezentate cu o pondere semnificativă. Distanţa faţă de ceea ce poetul numise cândva ca ideal "reîntronarea inocenţei" pare a se fi instalat definitiv în scrisul său, marcând rămânerea ca şi definitivă într-o stare de criză profundă, ce se răsfrânge şi exprimă adesea foarte direct în versuri, ca fiind deopotrivă a lumii de azi, căzută sub imperiul răului şi al damnării, şi a eului propriu, prins dramatic între aspiraţia salvării, a unei mântuiri mereu visate, şi sentimentul neputinţei de a cuprinde el însuşi şi, ca atare, de a exprima, ceea ce rămâne din principiu de neatins, fiind, după formula lui Rudolf Otto, "das ganz Andere", acel "cu totul altul", adică Sacrul şi Absolutul.

Trimiterea, prin primul titlu, Kaspar Hauser, la misterioasa figură a tânărului german de la începutul secolului al XIX-lea, care fusese ţinut captiv de la prima vârstă a copilăriei în întuneric şi izolare, pentru a se confrunta, adolescent cumva sărac cu duhul, analfabet şi cvasiafazic, cu o lume despre care nu ştia nimic, pentru a fi asasinat în cele

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scrimă: Emilia Corbu a cucerit titlul de campioană a României la floretă feminin

News.ro acum 7 ore
Scrimera Emilia Corbu şi-a adjudecat joi, la Bucureşti, titlul de campioană naţionala a senioarelor la floretă feminin. Emilia Corbu, legitimată la gruparea bucureşteană CS Rapid a învins-o joi, în finala probei individuale feminine a Campionatelor

Premierul polonez spune că a primit ameninţări după tentativa de asasinare a omologului slovac

News.ro acum 7 ore
Premierul polonez Donald Tusk a declarat joi că a primit ameninţări după tentativa de asasinat asupra omologului său slovac, iar presa a relatat că protecţia sa va fi întărită, relatează Reuters. Premierul slovac Robert Fico a fost împuşcat miercuri

Indicele Dow Jones a trecut pentru prima dată de 40.000

Mediafax acum 8 ore
Atunci când banca centrală a pus capăt erei ratelor extrem de scăzute care a prevalat în anii care au urmat crizei financiare mondiale, economiştii au prezis consecinţe dureroase: o recesiune în SUA şi o creştere a şomajului. Pieţele s-au cutremurat

Selecţionerul Didier Deschamps a anunţat lotul Franţei pentru Euro 2024

Mediafax acum 8 ore
Euro 2024 va fi primul turneu major în care Mbappé va purta banderola de căpitan al Franţei. Cea mai mare surpriză a anunţului este revenirea neaşteptată a lui N'Golo Kanté (33 de ani). Mijlocaşul nu a mai fost convocat la o partidă internaţională d

Apropiații lui Ilan Șor au protestat în faţa Ambasadei României de la Chişinău, deranjați de o declarație a premierului Ciolacu

HotNews acum 7 ore
Reprezentanţii blocului politic „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Şor, au organizat joi un manifestație în faţa Ambasadei României la Chişinău, protestând faţă de declaraţia premierului Marcel Ciolacu, potrivit căreia „nu există moldoven

NATO susține că Rusia nu are suficiente forțe pentru o pătrundere majoră în Ucraina

HotNews acum 9 ore
Rusia nu dispune de suficiente forțe pentru a realiza un progres major în ofensiva sa în curs de desfășurare în Ucraina, a declarat joi un comandant militar de rang înalt al NATO, citat de AFP. Generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem al for

Basarabia, tărâm românesc. Romgaz a deschis o nouă sucursală în Republica Moldova

Mediafax acum 12 ore
„Demersul înregistrării Sucursalei Romgaz la Chişinău se înscrie în sfera acţiunilor pe care compania le derulează în scopul extinderii activităţii de furnizare gaze la nivel regional, obiectiv prevăzut în strategia companiei pentru perioada 2021 –

Viktor Orban spune că a rămas singur „în lupta pentru pace”, în interiorul UE, după tentativa de asasinat asupra aliatului său, Robert Fico

HotNews acum 8 ore
Premierul ungar naționalist Viktor Orban s-a prezentat joi drept „singurul rămas să lupte pentru pace” în interiorul Uniunii Europene după ce aliatul său, prim-ministrul slovac Robert Fico, a fost împușcat, scriu agenţiile AFP şi MTI. Viktor Orban,

Muzeul Cărții și Exilului Românesc anunță că, în ziua de 18 mai 2024, participă la cel mai important eveniment muzeal al anului, Noaptea Muzeelor

Oltenasul acum 13 ore
Muzeul Cărții și Exilului Românesc anunță că, în ziua de 18 mai 2024, participă la cel mai important eveniment muzeal al anului, Noaptea Muzeelor. Toți cei care doresc să viziteze Muzeul Cărții și Exilului Românesc sunt așteptați până la miezul nopț

MAE Atenționare de călătorie– Stare de urgență în Noua Caledonie

Ziua Constanta acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Noua Caledonie că președintele Republicii Franceze a decretat stare de urgență în teritoriul francez de peste mări, pentru

Vremea

București
acum

11°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/24°
dum.

12°/26°
lun.

14°/19°
Iasi
acum

10°
vin.

10°/20°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/24°
lun.

12°/24°
Constanta
acum

vin.

8°/15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/17°
lun.

14°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/21°
dum.

11°/23°
lun.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

14°/26°
lun.

15°/26°