Este invitaţia pe care brănenii o fac tuturor pentru acest sfârşit e săptămână, când va avea loc un eveniment gastronomic mai puţin obişnuit
În acest sfârşit de săptămână, la Complexul „Hanul Bran” din comuna Bran va avea loc un eveniment gastronomic special. Este vorba despre un concurs de preparate tradiţionale pus sub genericul „Poftiţi la munte Iarna, când se taie porcul!”. Competiţia va avea loc sâmbătă, începând cu ora 10.00. Un juriu de specialitate va premia produsele înscrise în concurs, iar festivitatea de premiere va avea loc duminică, la ora 12.00. În paralel vor fi organizate spectacole de tradiţii locale şi de folclor. Printre partenerii oficiali ai evenimentului se numără Primăria Bran, Asociaţia Naţională a Crescătorilor de Animale şi a Produselor tradiţionale din România,
Asociaţia Bucătarilor şi Cofetarilor din Turism şi Consiliul Judeţean Braşov.
„Vi s-au terminat cârnaţii …hai Bran să facem alţii!”
Acesta este îndemnul sub care brănenii îşi aşteaptă turiştii în această perioadă. Mai multe echipe de bucătari, profesionişti şi nu numai, vor lua parte la această competiţie destul de inedită. Startul în acest concurs se va da sâmbătă, de la orele 10.00, după ce fiecare participant gustă un pahar cu ţuică din partea locului, pentru curaj şi mai ales împotriva frigului. Echipele vor avea la dispoziţie 5 ore să pregătească 3-4 preparate cu care se vor înscrie în concurs. La orele prânzului va avea loc un show gastronomic pe scena evenimentului, iar după-amiaza va avea loc jurizarea produselor înscrise în concurs, urmând ca seara să se încheie cu un spectacol etno-folcloric. Duminică va avea loc gala e premiere şi un nou spectacol folcloric. Turiştii care vor merge la acest festival vor putea să deguste dar să şi cumpere produse tradiţionale prezentate de participanţi. Este invitaţia pe care brănenii o fac tuturor pentru ac