Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Kelemen, la PPE: România e obosită; alegerile din 9 decembrie, cele mai grele din ultimii 23 de ani

Publicat in Romania Libera, miercuri 17 octombrie 2012 ·

Liderul UDMR Kelemen Hunor a afirmat, în discursul de la deschiderea lucrărilor Congresului PPE, că societatea din România dă semne de oboseală pe fondul crizei economice şi crizei morale, iar alegerile parlamentare din 9 decembrie vor fi cele mai grele din ultimii 23 de ani, informează Mediafax.

"După aprecierile mele, alegerile din acest an vor fi cele mai grele din ultimii 23 de ani. Criza economică nu a trecut şi, după toate previziunile credibile, mai avem mult de lucru, nu de aşteptat, de lucru, până când putem afirma că intrăm pe un trend de creştere economică sustenabilă. Pe acest fond de criză economică şi în ţara noastră se dezvoltă o altă criză - criza morală, criza valorilor fundamentale. Sau putem spune invers, pe criza valorilor fundamentale, criza economică se agravează. Societatea noastră dă semene de oboseală, apar tendinţe politice care ne îngrijorează. Populismul şi extremismul de toate felurile parcă se dezvoltă mult mai rapid decât în perioade clame", a afirmat liderul UDMR.

El a arătat că guvernarea trecută, a PDL şi UDMR, a fost "responsabilă" şi a reuşit să menţină echilibrul bugetar, iniţiind şi reforme substanţiale în domenii ca sănătatea, educaţia, legislaţia muncii şi asigurările sociale.

"Cum bine ştiţi, nu a fost ideea noastră, nici a domnului Blaga, nici a mea, să intrăm în campanie electorală din opoziţie, să părăsim guvernarea (...) Am cerut sacrificii de la oameni, iar acest lucru ne-a costat, dar am luat toate deciziile grele cu răspunderea maximă faţă de oameni, faţă de cetăţeni", a spus Kelemen Hunor.

Potrivit acestuia, după alegerile din 9 decembrie România trebuie să facă "o reformă constituţională substanţială", care să clarifice relaţiile dintre instituţiile fundamentale ale statului, dar şi să facă reforma Parlamentului, a administraţiei şi a regiunilor de dezvoltare economică.

"Trebuie s

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Maestru de ceremonii a fost Mihai Stoica - VIDEO

News.ro acum 59 minute
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. Ceremonia a avut loc la finalul meciului de pe teren propriu cu CFR Cluj, pierdut cu scorul d

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 2 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 3 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 9 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 3 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 6 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°