În urmă cu doar câteva zile, preşedintele şi directorul executiv al grupului care deţine Pro TV a vândut 100.000 de acţiuni pentru 2,1 milioane de dolari. Vânzarea pachetului de acţiuni ar putea fi semnalul că vin vremuri grele pentru compania care operează televiziuni în şase ţări din Europa Centrală şi de Est.
Tranzacţiile operate de Adrian Sârbu (la 3-4-5 ianuarie) au loc într-un moment în care bursa americană (Nasdaq) traversează o perioadă de euforie. De la începutul lunii decembrie a anului trecut şi până-n prezent, indicii bursieri (Down Jones, S&P 500 şi Nasdaq 100) au câştigat fiecare câte opt procente. Citeşte şi:
Căutările de pe Google pot prezice mişcările de la bursă Instabilitatea politică sperie investitorii Pachetul vândut de Sârbu reprezintă doar 0,002% din capitalul social al Central European Media Enterprises (CME). El a vândut la preţuri între 20 şi 24 de dolari pe acţiune titluri evaluate de analiştii financiari ai grupului belgian KBC la 19 dolari pe acţiune. Această mişcare este cea de-a patra operaţiune de vânzare în ultimele două luni. În precedentele vânzări (aproximativ 130.000 de acţiuni), şeful CME a mai obţinut 2,7 milioane de dolari. Aceşti bani au intrat în buzunarele lui Sârbu, pe lângă salariul de preşedinte CME. În 2009, leafa sa a fost de patru milioane de dolari, conform raportului companiei americane.
Toate aceste tranzacţii sugerează că Sârbu joacă tare şi pe bursă, nu numai pe piaţa de televiziune. El a profitat de creşterile de pe piaţa americană pentru a-şi vinde la un preţ bun titlurile companiei pe care o conduce. Dar pentru CME se anunţă vremuri grele. Analiştii de la KBC estimează, într-un raport publicat la 3 decembrie 2010, că CME va intra pe pierderi în acest an şi acestea vor continua şi anul viitor.
Pe pierdere din 2011
Raportul arată că CME va avea un profit net de 122,5 mili