Robert Indrei, în vârstă de 22 ani, și-a pierdut viața într-un accident cumplit petrecut în apropierea localității Sâmbăteni, pe DN7. La spital au ajuns un tată și doi copii, de șase și nouă ani. Din fericire, aceștia au scăpat cu răni ușoare. Polițiștii continuă cercetările.
Viteza excesivă i-a adus sfârșitul unui tânăr arădean care circula pe DN7 la volanul unui autoturism Porsche Boxter. Acesta a apăsat mult prea puternic pedala de accelerație și s-a angajat să depășească o coloană de mașini, spun martorii. Într-o curbă periculoasă însă șoferul a pierdut controlul volanului şi tocmai în acel moment, din sens opus venea un autoturism Opel Zafira în care se afla un bărbat şi cei doi copii ai săi. Impactul dintre Porsche și Opel nu a mai putut fi evitat.
Ce a urmat apoi e greu de descris. Autoturismul Porsche s-a rupt în trei bucăţi, două au rămas pe partea carosabilă şi una a aterizat pe liniile de tramvai de pe marginea drumului.
„ A făcut multe depăşiri şi pe lângă mine a trecut ca un fulger, la Mândruloc. M-am gândit că se va întâmpla ceva rău. Când am ajuns aici, m-am gândit că el trebuie să fi fost implicat în accident ”, a declarat un martor de la faţa locului.
Vezi aici Galerie Foto:
Impact fatal
În urma impactului, circulaţia în zonă a fost blocată, ceilalţi participanţi la trafic au sunat la 112 şi au chemat în ajutor salvatorii. Echipajul SMURD dar şi o ambulanţă au ajuns la faţa locului pentru a prelua răniţii. Pentru şoferul din Porsche nu s-a mai putut face nimic. A murit pe loc, în urma impactului teribil. Pasagerii din cealaltă maşină au avut mai mult noroc. Șoferul de la volan a suferit o fractură şi un traumatism toraco-abdominal iar copii, în vârstă de șase și nouă ani, s-au ales doar cu sperietura.
Polițiștii fac anchetă
Poliţiştii au început imediat măsurătorile pentru a stabili c