A păşit în lumea modei la 12 ani, a reprezentat România la Miss Tourism Internaţional unde a câştigat marele premiu şi speră să se lanseze pe piaţa marketingului.
Sorina Neacşu este studentă în anul doi la Facultatea de Marketing în Bucureşti, lucrează ca agent la o companie de telefonie mobilă şi are premii importante în lumea fashion-ului.
Şi-a făcut primul book profesionist când avea 12 ani întrucât s-a simţit atrasă de modeling. A participat la diverse concursuri de Miss începând din clasa a IX-a. Printre acestea se numără Miss Boboc la Colegiul "Edmond Nicolau" în 2005, Miss Club Extrem dar şi la diverse prezentări la casa de modă Magic Woman din Focşani dar şi la Bucharest Fashion Week.
Cea mai mare reuşită în materie de modeling este marele premiu pe care l-a câştigat la concursul "Miss Tourism Metropolitan Internaţional" la care a reprezentat România în faţa concurentelor din 44 de ţări.
"A fost o mare surpriză pentru mine faptul că am câştigat pentru că mă dusesem acolo în Malaysia să capăt experienţă, să mă distrez. Ştiam că sunt foarte multe fotomodele profesioniste şi nu credeam că am şanse să câştig. M-am bucurat când am fost aleasă în ţară. Oricum a fost o experienţă unică pentru mine", mărturiseşte Sorina.
Sorina Neacşu preferă latura de fotomodel în modeling şi ocoleşte job-ul de manechin.
"Prefer fotomodel decât manechin pentru că nu am de gând să slăbesc încă 20 de kg ca să defilez pe podium. Oricum nu este vina agenţiilor de modeling pentru manechinele anorexice. Unele dintre ele chiar şi-au pierdut viaţa însă este vina lor pentru că nu le obligă nimeni să facă acest lucru", este de părere Sorina.
Pentru o perioadă, Sorina a renunţat la modeling în favoarea studiilor însă acum şi-a reluat activitatea în fashion şi speră să facă salturi importante.
"Am început cu o nouă agen