În veacul trecut, cu o zi înainte de solstiţiul verii (Bogza mă educase în cultul solstiţiului patetic, pînă a venit Paul Georgescu cu minunăţia celui tulburat), mergeam singurel pe bulevard, ştiam precis că a doua zi va fi 21 iunie, şi că tot de a doua zi nu voi mai avea dreptul să intru în redacţia aceea literară de pe Ana Ipătescu (azi ambasada Siriei), unde lucrasem 7 luni, cu leafă, fără să apară vreun număr al proiectatei reviste, o redacţie foarte simpatică, Mihu Dragomir, săracu', îmi explicase chiar în ziua aceea că "la secţie nu mi se aprobase locul în schemă din cauza... ştii dumneata care...", să fac ce cred, lui îi părea rău, se zbătuse pentru mine - şi chiar se zbătuse! - dar să mă ţin bine, că nimeni nu a murit din asta, "care asta?", l-am întrebat în numele lui Akakie Akakievici, obiditul gogolian care se ducea la croitor şi îi cerea să-i facă din "asta" o manta; am luat-o deci pe bulevardul filmelor, "pe 6 Martie", nu într-atît de mohorît ca să nu mă gîndesc că pe 21, mîine, este şi ziua de naştere a unei femei de care mă îndrăgostisem, proaspăt şi fără multe accese la ea, doar la acel de mînie pentru cît de rar se uita la mine, dar eu cum să nu-i fac un cadou, ceva, un fleac, un nimic, cît de cît semnificativ?, cînd, traversînd de la A.R.P.A. pe celălalt trotuar, în faţa "Grădinii Progesul" - demult s-a ridicat acolo un bloc unde la parter exista un magazin "Gospodina" care vindea admirabili "crenvurşti în foitaj" - am văzut un afiş, fără poză, care anunţa, scris de mînă, la repezeală, că astă-seară rulează "Stan şi Bran, studenţi la Oxford". Am rămas trăsnit. Nu mai văzusem "Stan şi Bran" la Bucureşti de aproximativ un veac; fuseseră interzişi, o ştiam, o (cam) uitasem, îi uitasem, muriseră în timpul războiului rece, aşa că - tremurînd deodată ca un mînzo-viţel culpabil, recuperîndu-mi imediat mitul - am cumpărat bilet şi am intrat. Era fil