Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“I-au crăpat capul nevesti-mii în două”

Publicat in Adevarul, luni 11 octombrie 2010 ·

De la un simplu accident de circulaţie, soldat doar cu pagube materiale, s-a ajuns la un adevărat scandal. Soţia unuia dintre cei implicaţi în accident a ajuns la spital cu capul spart.

Doi tineri din Târgovişte s-au ciocnit cu maşinile acum trei zile într-o intersecţie, dar la momentul respectiv au ajuns la o înţelegere amiabilă. Cele două părţi s-au înţeles, spune unul dintre tineri, ca cel vinovat de accident să-i achite celuilalt o sumă de 3.000 de euro drept despăgubire. Noaptea trecută însă, totul a degenerat după ce s-au luat la bătaie chiar în faţa blocului unuia dintre ei. Cel care ar fi trebuit să achite banii, i-a făcut o vizită celuluilalt tânăr, însă nu singur, ci însoţit de mai mulţi amici. Discuţia a degenerat într-o bătaie, în urma căreia, soţia proprietarului a ajuns la spital, fiind lovită cu o bâtă direct în moalele capului. “Au venit ţiganii, cu bâte, cu săbii şi i-au dat nevesti-mii în cap. I-au crăpat capul în două. Dacă nu puneam mâna, o omorau, şi-aşa nu ştiu dacă mai scapă”, a declarat Marian Zabău.

A văzut moartea cu ochii

Fata agresată a crezut că nu mai are scăpare. “Au intrat peste noi în scară. Erau mulţi. Pur şi simplu au sărit cu bâta la mine, au început să înjure. Direct în cap m-a lovit”, spune aceasta.

Tânărul acuzat neagă faptul că el a pornit întregul scandal. Spune că a vrut doar să poarte o discuţie însă a fost atacat cu un cuţit.

“Am avut un accident şi îmi cereau mereu bani pentru că cel care a fost de vină a fost cumnatul meu. Eu le-am spus, domnule, n-am de unde să vă dau bani şi că asigurarea plăteşte totul. Am mers până la el acasă cu trei băieţi de la mine de la bloc. Am fost atacaţi cu cuţitul, iar unul dintre amicii mei a scos o bâtă de la mine din maşină. Noi nu am fost cu săbii, nu am fost cu scandal. Mă ameninţa mereu că dacă nu îi dau banii î

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

News.ro acum 2 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 10 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 9 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

11°
lun.

11°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°