Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În gura lupului

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 31 august 2009 ·

Moţi şi Molinero, absenţi aseară, au fost scuipaţi şi înjuraţi de suporterii Stelei înaintea meciului

Dinamo a pierdut doi fundaşi înaintea meciului şi i-a trimis în tribuna plină de stelişti. Cosmin Moţi şi Francisco Molinero au urcat scările ca să ajungă la tribuna a II-a, deasupra tunelului dinspre vestiare, şi au nimerit printre fanii roş-albaştri. Steliştii i-au scuipat şi i-au înjurat pe cei doi fotbalişti, pînă cînd stewarzii care se aflau prin preajmă au sesizat şi au intervenit, aşa încît jucătorii şi-au continuat drumul pînă la locurile pe care trebuiau să le ocupe.

Epuizaţi de Liberec

"Cîinii" ştiau de vineri că Moţi şi Molinero vor lipsi în derby, din cauza problemelor fizice. Spaniolul s-a accidentat la Liberec, unde a fost integralist, la primul său joc oficial în alb-roşu, iar Moţi a acuzat oboseala meciului din Europa League, nefiind trecut nici măcar pe lista de rezerve! Staff-ul tehnic a ajuns la concluzia că stoperul nu poate fi utilizat în Ghencea. "Cosmin nu e într-o stare fizică tocmai bună, după efortul pe care l-a făcut în Cehia", a explicat Cornel Dinu. Bonetti a apelat la cuplul Tamaş-Goian în centrul apărării, iar locul lui Molinero, de pe dreapta, a fost luat de Scarlatache.

Molinero e alergic la suporteri

Dacă Moţi a rămas calm în faţa reacţiei pe care au avut-o steliştii faţă de ei, Molinero a părut extrem de speriat. Colegii spaniolului au povestit că el a fost cel mai afectat şi de incidentele de la meciul tur cu Liberec, cînd suporterii au intrat pe terenul din Ştefan cel Mare: "Francisco era pe bancă, tremura tot! Cu greu şi-a revenit din şoc, se vedea că i-a fost chiar frică!".

Nici Danciu n-a putut fi titular

Bonetti a început meciul cu Andrei Cristea şi Marius Niculae în atac şi l-a lăsat pe bancă pe Ionel Dănciulescu. Atacantul de 32 de ani a fost vizitat la Săftica

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum o ora
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

VIDEO Incendiu în Piața Rahova din Capitală - a luat foc un magazin Economat

HotNews acum o ora
Un incendiu a izbucnit duminică seară în Sectorul 5 din Capitală, un magazin Economat din Piața Rahova fiind cuprins de flăcări. Mașină de pompieriFoto: Inquam Photos / Octav Ganea La fața locului intervin mai multe autospeciale de pompieri. Traficu

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum o ora
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 6 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 4 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum o ora
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 7 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 3 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 2 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

Atacurile ruseşti continuă în Duminica Paştelui ortodox. O persoană a murit, 17 au fost rănite în Harkov

Mediafax acum o ora
Guvernatorul regional Oleh Syniehubov, a scris pe Telegram că şase persoane au fost rănite într-un atac cu drone în timpul nopţii asupra districtului Osnovyanskyi din Harkov, al doilea oraş ca mărime din Ucraina, conform Reuters. Alte zece persoane

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
joi

10°/14°
Iasi
acum

16°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
joi

9°/13°
Constanta
acum

lun.

8°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
joi

11°/14°
Timisoara
acum

13°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°
joi

11°/19°