Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dimineaţă relaxată la secţiile de votare din Timişoara

Publicat in Adevarul, duminică 29 iulie 2012 ·

Timişorenii nu s-au înghesuit să voteze în această dimineaţă. Până după ora 10.00, la secţii unde sunt aşteptaţi cel puţin câte o mie de votanţi puseseră ştampila doar câteva zeci. La primele ore ale referendumului au fost prezente în special persoanele vârstnice, care au încercat să evite în acest mod canicula.

"Dimineaţa e mai răcoare. N-am avut niciun fel de problemă, am intrat, am dat buletinele, am semnat, am primit buletinele de vot, am pus ştampila şi am plecat. Personal, votez de fiecare dată. Am votat pentru demitere. A făcut prea multe rele, aşa că e bine să mai vină şi alţii, să încercăm. Cel mai tare m-au deranjat tăierile de salarii, pensii şi închiderile de spitale şi şcoli", a spus Alexandru Datcu, în vârstă de 77 de ani, din Timişoara.

"E mai bine devreme, pentru că ziua bună se cunoaşte de dimineaţă. Nu am întâmpinat niciun fel de problemă. Nu am fost la fiecare tur de scrutin, dar de data asta am ales să vin. E un moment de răscruce, de schimbare. Am votat DA. Nu am neapărat motive. Cred că preşedintele trebuie schimbat", a declarat un timişorean în vârstă de 83 de ani, care nu a dorit să îşi decline identitatea. Zeci dintr-o mie După două ore de la deschiderea urnelor, la secţia de votare 128, de la Liceul Azur (Calea Martirilor), erau împărţite 61 de buletine de vot dintr-un total de 1.700. "Nu am avut dificultăţi. Un fapt mai ieşit din comun este legat de solicitarea urnei mobile mai des decât la alte alegeri. Până acum (ora 9.00 - n.r.), am avut cinci astfel de solicitări. Urna mobilă este transportată la domiciliul celor care nu se pot deplasa, de către doi membri ai comisiei şi un poliţist", a declarat Iulian Ioşchici, preşedintele secţiei amintite. Situaţia era similară şi la secţia 124, din zona Prinţul Turcesc. "Până acum (ora 10.00 - n.r.) au votat 70 de persoane din 1.200. Nu au existat incidente. Prezenţa este similară cu ce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în această seară!

Ziua Constanta acum 58 minute
Tradiția aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim, inaugurată de Părintele Patriarh Daniel în anul 2009, continuă și în acest an. Potrivit reprezentanților Patriarhiei Române, Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, în seara zilei de sâmbătă, 4

O nouă incendiere a Coranului la Malmö, în Suedia, cu o zi înainte de începerea festivităților pentru Eurovision VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un bărbat şi o femeie au incendiat vineri, 3 mai, o copie a Coranului în oraşul suedez Malmö, cu o zi înainte să înceapă festivităţilor pentru concursul muzical Eurovision, informează dpa. Un clip video în care apar două persoane dând foc cărţii sfi

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume:

NapocaNews acum 39 minute
Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a ajuns la Paris, Lausanne, Berlin, Montreal, Mexic şi chiar Sydney,

Tragedie în Sâmbăta Mare. Un bărbat de 60 de ani s-a aruncat în faţa trenului

Mediafax acum 30 minute
Un accident feroviar s-a produs, sâmbătă, în localitatea Săbăoani, judeţul Neamţ. Trenul Regio care circula pe ruta Bacău-Iaşi a accidentat un bărbat în vârstă de 60 de ani, din judeţul Iaşi. Echipajul medical sosit la faţa locului a declarat decesu

Hamas anunţă că merge la negocieri la Cairo pentru a ajunge la un acord cu Israelul

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas a anunţat vineri că va merge sâmbătă la Cairo pentru a "continua discuţiile" privind oferta de armistiţiu cu Israelul şi "a ajunge la un acord", acuzându-l în acelaşi timp pe premierul israelian Benjamin Netanya

„Puppy yoga” a fost interzis în Italia după ce au fost raportate presupuse rele tratamente asupra animalelor

Libertatea acum o ora
Persoanele pasionate de yoga au început să meargă în studiourile din Italia care oferă cursuri de „puppy yoga", însă Ministerul Sănătăţii a pus capăt acestei tendinţe în creştere, după ce a interzis utilizarea căţeilor pentru a proteja sănătatea şi

Sâmbăta Mare. Lumina Sfântă soseşte în această seară în România. Semnficaţia momentului

Mediafax acum 38 minute
Lumina Sfântă va fi dusă, şi în acest an, prin intermediul unui delegat al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, de la Bucureşti la Chişinău, unde va fi oferită parohiilor din Mitropolia Basarabiei. În aceeaşi seară, în jurul orei 19,00, Sfânta Lumină

Buzău: O tânără de 29 de ani a murit într-un accident rutier pe DN 2 B

News.ro acum 8 ore
O femeie de 29 de ani a murit în urma unui accident rutier produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pe DN2 B, pe raza comunei Cilibia din judeţul Buzău. Potrivit IPJ Buzău, este vorba de o coliziune între autoturismul condus pe direcţia Buzău cătr

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 14 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Zelenski: Ucraina se confruntă cu o nouă etapă a războiului, ocupanţii ruși se pregătesc pentru o ofensivă

HotNews acum 9 ore
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat vineri, la o întâlnire cu cadeţii din Hmelnîţki, oraş din vestul Ucrainei, că războiul cu Rusia intră într-o nouă etapă, iar ruşii se pregătesc pentru extinderea ofensivei, relatează Ukrainskaia

Vremea

București
acum

15°
sâm.

13°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°