„Procesul lui Franz Kafka reprezintă o materie răscolitoare. În timp ce lucram la adaptare (Vinnai András şi cu mine), eram convinşi că vom descoperi sensuri noi. În piesa noastră, Jozef K. va fi înfulecat de maşinăria unei puteri obscure, necunoscute. K. va fi tocat. Ca multe alte momente, fraze şi idei, şi maşina de tocat a fost inspirată (vezi dispozitivul de execuţie) de opera lui Kafka.“ Toate aceste „sensuri noi“, despre care vorbeşte Viktor Bodó într-un text argumentativ (una dintre „autodescrierile“ propriilor spectacole, publicate în caietul-program al Întîlnirii Teatrale TAMper2, 2008), nu sînt, însă, atît rodul unei explorări dramaturgice, cît rezultatul procesului de repetiţii la Teatrul „Katona József“ din Budapesta, din care, în final, s-a născut spectacolul Mautocatamdispărut. „Intuiţia de gîndire scenică, simţul estetic al actorului Keresztes Tamás, care interpretează rolul lui K., au influenţat pozitiv munca noastră şi, emanînd energii şi idei pozitive, ne-au impresionat de la o repetiţie la alta“, spune Bodó, într-un mod foarte asemănător celui în care Gianina Cărbunariu vorbeşte despre lucrul cu actorii în spectacole ca Stop the Tempo sau mady-baby.edu. Inspirat, iniţiatorii TAMper2 au invitat anul acesta doi creatori de teatru la fel de apropiaţi ca strategie de lucru şi viziune asupra teatrului şi relaţiei lui cu viaţa, pe cît sînt de diferiţi ca estetică scenică. Trăind cu un picior în lumea cinematografiei (a jucat în cîteva foarte apreciate filme neconvenţionale) şi cu celălalt în universul teatral, Viktor Bodó e sinteza ideală între, să zicem, Ostermeier şi Pommerat, creatorul unui teatru postdramatic ce face abstracţie de logica dramaturgiei şi a narativităţii scenice, în spiritul căreia am fost crescuţi, în favoarea unei construcţii fracturate, similicinematografice, schimbînd registrul stilistic, de la o scenă la alta, într-un ecle